miercuri, 5 martie 2008

PSD cere PD-L să şi-l asume pe Hayssam

PSD cere PD-L să şi-l asume pe Hayssam


Social-democraţii suceveni solicită public PD-L să şi-l asume pe teroristul sirian Omar Hayssam acesta fiind în opinia lor “singura investiţie viabilă, palpabilă, concretă a puterii portocalii”. Solicitarea a fost făcută de secretarul organizaţiei judeţene a PSD, Ovidiu Milici, care a adus în prim plan dezvăluirile Grupului de Investigaţii Politice (GIP) condus de Mugur Ciuvică potrivit cărora campania electorală din 2004 a Alianţei D.A (PNL-PD) a fost sponsorizată din banii lui Hayssam. Milici a reamintit aici faptul că cel care a făcut primul dezvăluirea la modul general însă a fost preşedintele PSD Suceava. “Iată că în aceste zile ceea ce spunea domnul preşdinte Mîrza se adevereşte în totalitate. Am în faţă un document public luat de pe site-ul GIP din care citez că în perioada 2000-2007 firma de publicitate GMP Advertising s-a ocupat de campaniile electorale ale lui Traian Băsescu şi ale PD. GMP Advertising este deţinută şi condusă de Felix Tătaru iar preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit public în mai multe rânduri pentru contribuţia la succesul electoral. În perioada 2002-2005 GMP Advertising a derulat un contract de servicii de publicitate cu firma lui Omar Hayssam SC Bucovina Enterprises Vatra Dornei. Iată că lucruri care ţin de zona gri a politicii ies la iveală încet încet », a declarat Milici. PSD mai cere preşedintelui PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, să explice contribuţia pe care a avut-o în convingerea lui Omar Hayssam pentru a sponsoriza campania Alianţei D.A..

PD-L îl aruncă pe Hayssam în ograda PSD

Democrat-liberalii au luat ca pe o glumă solicitarea social-democraţilor aducându-le aminte acestora ce membru marcant PSD a fost teroristul sirian. « Sunt uimit că PSD a uitat de faptul că Omar Hayssam a fost membrul lor de partid. Sunt uimnit că PSD a uitat că Omar Hayssam a fost în prima linie a delegaţiei oamenilor de afaceri pe vremea când Ion Iliescu era la Cotroceni. Din nou sunt uimit că PSD a uitat că Omar Hayssam era cât pe ce să ajungă parlamentar de sector 1 Bucureşti. Cred că acum în ceasul al doisprezecelea înainte de alegerile locale unde vor fi câteva mii de candidaţi PSD aceştia trebuie să transmită un semnal de solidaritate tuturor membrilor şi celor buni şi răi şi nicidecum să-i arunce pe alţii spre alte partide politice », a declarat secretarul general al PD-L Suceava, Marius Vatavu.