miercuri, 5 martie 2008

FC Cetatea Suceava reîncepe lupta pentru promovare

FC Cetatea Suceava reîncepe lupta pentru promovare


Fotbaliştii de la FC Cetatea Suceava se întorc în sfârşit pe gazon după o perioadă de pregătire lungă şi anevoioasă, mâine de la ora 15.30 pe stadionul “Areni” poposind formaţia CF Brăila. După ce n-au avut baftă la meciuri amicale, din cauza condiţiilor meteo, jucătorii suceveni au stat şi în prima etapă a returului seriei I a Ligii a III-a pentru că Leonard Paşcani s-a retras din campionat. În aceste condiţii, gruparea suceveană are pregătite “tunurile” pentru disputa cu echipa dunăreană pe care a învins-o şi în tur cu 3-0.“Sunt convins că jucătorii noştri abia aşteaptă să intre pe teren după perioada pregătirilor de iarnă care a fost lungă şi urâtă. Avem în opinia mea un lot mai valoros decât cel din tur, deşi este mai numeric. Nu am făcut transferuri extraordinare, dar jucătorii care au venit sunt dornici să facă performanţă.

Formaţia noastră nu este una care are lideri, unitatea grupului fiind atuul nostru principal. Fiecare meci din acest retur de campionat în vom ataca la victorie şi cred că vom încheia sezonul competiţional la mai mult de 10 puncte diferenţă de cea de-a doua clasată” a declarat antrenorul principal al grupării FC Cetatea Suceava, Marian Pană la o conferinţă de presă organizată ieri la stadionul “Areni”.

Alături de antrenorul principal la întâlnirea cu presa au fost prezenţi şi juniorii titular ai grupării FC Cetatea Suceava, Leuciuc şi Halip. “Noi ne vom concentra la fiecare meci pentru că vrem să le câştigăm pe toate. Pentru jocul de mâine nu este altă variantă decât Victoria şI ne dorim să oferim şI spectacol publicului sucevean pentru că merită” a afirmat fundaşul dreapta al echipei FC Cetatea, Leuciuc. Pentru partida cu CF Brăila, formaţia suceveană nu va putea conta pe Dicher şi Caragea, ambii accidentaţi, însă sunt mari şanse ca Homneac şi Colban să fie recuperaţi pentru joc.

Etapa a XIX-a a seriei I a Ligii a III-a programează meciurile: FC Cetatea Suceava – CF Brăila, Bujorul Tg.Bujor – Ceahlăul Piatra Neamţ II, Pambac Bacău – Aerostar Bacău, Rarăul Câmpulung – CFR Paşcani, FCM Bacău II – FC Willy Bacău, Poli IaşI II – Laminorul Roman, Oţelul GalaţI II – Juventus Fălticeni, Cetatea Târgu Neamţ – Politehnica Galaţi. FC Bârlad stă.

Clasament

1. FC Cetatea Suceava 18 16 2 0 47-4 50

2. Pambac Bacău 18 12 4 2 36-16 40

3. Aerostar Bacău 18 10 5 3 21-10 35

4. Politehnica Galaţi 17 9 4 4 20-10 31

5. FC Willy Bacău 18 9 4 5 34-33 31

6. FC Bârlad 17 9 2 6 23-22 29

7. FCM Bacău II 18 7 7 4 23-16 28

8. Cetatea Tg.Neamţ 18 9 1 8 32-31 28

9. Oţelul Galaţi II 18 7 2 9 25-22 23

10. CF Brăila 18 6 4 8 2-25 22

11. Poli IaşI II 18 5 6 7 23-21 21

12. Ceahlăul II P.Neamţ 18 6 3 9 18-20 21

13. Juventus Fălticeni 18 6 3 9 17-28 21

14. CFR Paşcani 18 6 2 10 18-25 20

15. Bujorul Tg.Bujor 18 4 3 11 13-32 15

16. Laminorul Roman 18 4 2 12 19-32 14

17. Rarăul Câmpulung 18 3 4 11 15-33 13

Leonard Paşcani 18 1 6 11 19-45 9