miercuri, 5 martie 2008

Incendiu la etajul unei case din Şaru Dornei, din cauza unui prelungitor


Actualitate



Etajul unei case din Şaru Dornei a luat foc, luni la prânz, de la un prelungitor unde erau puse mai multe aparate electrice. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Consiliul Local pentru Situaţii de Urgenţă Şaru Dornei au intervenit cu două autospeciale şi o motopompă pentru localizarea şi stingerea incendiului izbucnit la locuinţa Veronicăi O., din localitatea Şaru Dornei.

Când pompierii au sosit la faţa locului, ardea o încăpere de la etajul clădirii, cu pericol de propagare la întreaga locuinţă şi anexe.

În urma cercetării, s-a stabilit că incendiul s-a produs ca urmare a unui scurtcircuit favorizat de aparate electrice de uz casnic nesupravegheate.

Pompierii au reuşit să salveze casa de locuit şi anexele în valoare de cca. 200.000 lei, pagubele fiind estimate de proprietară la cca. 1.500 lei, prin pierderea mai multor aparate electrice.