miercuri, 5 martie 2008

Suceava: Cercetaţi în regim de urgenţă şi destituiţi din Poliţie



Cei doi agenţi ai Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei, surprinsi, in urma cu cateva zile, dormind in autoturismul de serviciu, in timp ce se aflau in misiune de supraveghere si control al frontierei de stat, au fost destituiţi din Poliţie, transmite corespondentul AMOS News.

Cei doi agenţi au fost cercetaţi in regim de urgenţă, iar conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Suceava a dispus destituirea lor din Poliţie. Potrivit unui comunicat, conducerile IJPF şi Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi vor adopta în continuare astfel de măsuri faţă de angajaţii care prin comportamentul lor aduc atingere imaginii instituţiei şi, implicit, calităţii de funcţionar public cu statut special, aflat în slujba comunităţii.