miercuri, 25 iulie 2007

Sucevenii dau fân gratuit ieşenilor care nu pot asigura hrana animalelor

Sucevenii dau fân gratuit ieşenilor care nu pot asigura hrana animalelor
25 IULIE 2007

Ieşenii care au nevoie de furaje pentru animale se vor putea adresa prefecturilor din Iaşi sau Suceava pentru a fi îndrumaţi spre localităţi sucevene de unde pot prelua, gratis, fânul în exces din aceste zone, a anunţat, marţi, prefectul de Suceava, Orest Onofrei, citat de corespondentul Mediafax.

Onofrei a spus, într-o conferinţă de presă, că mai mulţi primari din localităţi sucevene au anunţat că au excedent de fân, iar în judeţul Iaşi, din cauza secetei, localnicii nu au cu ce hrăni animalele.

Potrivit acestuia, în urma unei înţelegeri cu prefectul de Iaşi s-a convenit cu agricultorii ieşeni care doresc fân pentru animale să se adreseze uneia din cele două prefecturi, care îl va îndruma spre localităţile de unde pot prelua fânul.

Onofrei a precizat că fânul este oferit gratis, dar că cei care doresc să-l preia trebuie să-l cosească. „Codul portocaliu nu scuteşte de muncă. Să vină, să cosească şi să-şi ia furajele gratuit“, a spus prefectul, care a precizat că Prefectura Iaşi îi va sprijini cu transportul fânului.

0 comentarii: