vineri, 4 aprilie 2008

Primăria Suceava se ia “la trântă” cu firmele lui Carabulea

Lupte pe sediul TPL



Executare silită pentru societatea de transport public local din municipiul Suceava. În baza unei hotărâri judecătoreşti, TPL Suceava va fi evacuată marţi din clădirile în care îşi desfăşoară activitatea. Clădirile respective, ce au aparţinut falimentarului TPS, au fost cumpărate la licitaţie de firmele de transport ale miliardarului Ilie Carabulea. După ce varianta de colaborare în privinţa realizării unei societăţi de transport public în comun, prin parteneriat între firmele lui Ilie Carabulea şi Primăria Suceava, nu a fost realizată, a început o luptă acerbă pentru clădirile, dar mai ales terenurile bazei auto a TPS, de aproape două hectare.

Primarul Ion Lungu a făcut public faptul că în cursul zilei de marţi, 8 aprilie, un executor judecătoresc va merge la sediul societăţii de transport în comun, pentru a o evacua din clădirile pe care le ocupă.

“Am primit de la executorul judecătoresc Cezar Ţugui o somaţie prin care ni se spune că în data de 08.04.2008, între orele 11 şi 14.00, va avea loc evacuarea TPL din imobilele TASA. Totuşi, cei de la TASA s-au intabulat pe clădirile pe care le-au cumpărat, cât şi pe cele pe care nu le-au cumpărat. Noi am depistat acest lucru, avem corectura făcută la Cadastru, încât cei de la TASA au 4059 de metri pătraţi, aferent celor 10 clădiri pe care le-au cumpărat, iar municipalitatea are aproximativ un hectar şi jumătate de teren. Aşadar, într-o situaţie de criză, putem să ne extindem acolo, să construim şi să ne desfăşurăm activitatea în continuare”, a declarat Ion Lungu.

O situaţie asemănătoare a avut loc în 2006, când TASA a pus sechestru pe clădiri şi a interzis ca autobuzele să mai fie ţinute în curtea întreprinderii, baricadând intrarea cu porţi de fier şi angajaţi ai unei firme de pază.

“Nu au decât să ajungă la clădiri cu elicopterul”

Făcând referire la acea perioadă tulbure, în care autobuzele erau scoase în stradă, iar angajaţii TPL ţinuţi la poartă, în frig, primarul Sucevei a spus că situaţia se poate inversa acum, când Primăria are dovada faptului că e proprietară pe cea mai mare parte a terenurilor.

“Ei s-au intabulat doar pe terenul de sub clădiri, nu şi din curte. Dacă vor să-l folosească, trebuie să ne plătească chirie. Oricum avem un atu în acest conflict dintre noi. Dacă vor să fie dificili şi să ne pună beţe în roate, şi noi putem să le interzicem accesul în curte. Nu au decât să ajungă la clădiri cu elicopterul”, a adăugat Ion Lungu, arătând actele prin care Primăria Suceava este intabulată pe terenurile folosite de către fostul TPS.

În concluzie, TPL poate fi evacuat din birouri, dar nu şi din curtea societăţii, unde va putea fi construit un nou sediu, precum şi hale pentru desfăşurarea activităţii societăţii de transport public în comun, conflictul dintre Primărie şi firmele lui Carabulea ajungând într-un punct în care unul din ei e scos din nişte clădiri la care celalalt nu va avea acces.