luni, 5 mai 2008

PD-L detaliază proiectul turistic "Bucovina, Athos-ul din Carpaţi"


Democrat liberalii au detaliat proiectul “Bucovina, Athos-ul din Carpaţi” lansat recent de candidatul lor la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, senatorul Gheorghe Flutur, proiect care face parte din planul de dezvoltare al judeţului pe componenta de turism pe care-l propune PD-L. Vicepreşedintele PD-L Suceava, Dan Cadariu, candidat la un mandat de consilier judeţean, a arătat că proiectul are trei componente. Prima se cheamă “Gura Humorului-oraş al mănăstirilor” şi vizează modernizarea a două drumuri Gura Humorului-Slatina şi Gura Humorului-Suceviţa pentru a pune în legătură mai multe mănăstiri. A doua componentă poartă denumirea de “Inima Bucovinei” prin care se urmăreşte tot modernizarea unor drumuri ideea fiind aceea de a scoate la lumină unele rezervaţii naturale precum Codrii Seculari Rarău şi Călimani. O a treia componentă a proiectului o reprezintă punerea în valoare a obiceiurilor şi tradiţiilor precum şi a obiectivelor turistice. “Mă refer aici la Cetatea de Scaun, mănăstiri, case memoriale, muzee şi la formaţii artistice, puneri în valoare care se doreşte a se realiza prin colaborarea Consiliului Judeţean cu asociaţiile agenţilor din turism în special hoteluri şi pensiuni şi de asemenea colaborarea cu agenţiile de turism atât din judeţ cât şi din ţară. De asemenea se intenţionează achiziţionarea unor mijloace de transport astfel încât să fie realizate circuite turistice care să cuprindă toate aceste elemente”, a mai spus Cadariu.