miercuri, 4 iunie 2008

Anchetă a poliţiei în cazul unui bărbat adus în comă la spital

Agresiune



Poliţiştii rădăuţeni încearcă să stabilească împrejurările în care un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost adus în comă la Spitalul Judeţean Suceava, existând suspiciuni că acesta ar fi victima unei agresiuni.

Mihai Popescu, din comuna Horodnicu de Jos, a fost internat în secţia de Neurochirurgie, în noaptea de luni spre marţi, fiind transferat de la spitalul din Rădăuţi. Bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism cranio cerebral prin agresiune cu plagă frontală dreaptă, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

Din primele cercetări ale poliţiştilor, Mihai Popescu ar fi fost bătut de un consătean, suspectul urmând să fie audiat de oamenii legii.