miercuri, 4 iunie 2008

Poliţiştii de la circulaţie, bătaia de joc a doi indivizi

De râsul curcilor



Scene de râsul curcilor, ieri seară, în cartierul Burdujeni, în zona Torino. Un individ aflat la volanul unui autoturism Audi, alături de un tânăr aflat în dreapta sa, a făcut mişto de trei agenţi de la circulaţie, refuzând să se legitimeze ori să vorbească cu poliţiştii după ce fusese tras pe dreapta. Toată scena s-a desfăşurat sub ochii oamenilor din zonă, care s-au adunat ca la urs şi şi-au dat coate, râzând de cum sunt luaţi la mişto oamenii legii şi nu reacţionează în nici un fel.

Filmau cu telefonul din interior şi râdeau

Toata povestea a început în jurul orei 19.00. Observat de o maşină de la în timp ce forţează trecerea la semaforul din zona sensului giratoriu de la Orizont, şoferul maşinii cu numărul de înmatriculare NEA 129 B a fost tras pe dreapta câteva sute de metri mai încolo, la Torino.

Individul de la volan a refuzat să le arate vreun act oamenilor legii şi, deschizând geamul de la portieră de un centimetru, i-a <şoptit> agentului un nume fără a prezenta vreun act.

Atât şi nimic mai mult. Timp de jumătate de oră apoi, şoferul şi individul de lângă el au stat în maşină cu geamurile închise, filmând doar cu telefonul ziariştii ajunşi la faţa locului şi amuzându-se copios de situaţia creată.

Agentul Alexandru Afloare şi cei doi colegi aflaţi în maşina poliţiei au rămas în spatele autoturismului Audi, în maşina lor, părând total depăşiţi de situaţie. Verificând în baza de date şi aflând că numele spus de individul de la volan există în realitate, poliţiştii au întocmit un proces verbal de contravenţie pe numele respectiv, asta deşi nu au de unde avea confirmarea ca numele spus de individ este cel real.

L-au lăsat să plece fără a-l verifica în vreun fel

Agenţii au aplicat o amendă de 750 de lei pentru refuz de legitimare şi refuz de supunere la control a maşinii, după care, lovindu-se de refuzul individului de a semna sau primi procesul verbal, l-au lăsat să demareze în trombă, fără a apuca să afle cine este acesta, dacă şoferul este băut sau maşina furată ori alte aspecte de acest gen.