duminică, 27 iulie 2008

Cele mai grave inundaţii din ultimii 40 de ani

Estimare



Inundaţiile din ultimele două zile din judeţul Suceava au fost apreciate de subprefectul de Suceava, Orest Onofrei, drept cele mai grave, de la inundaţiile din 1970.

Gravitatea a fost apreciată de Onofrei atât prin prisma amploarei, fiind afectate mai mult de jumătate din localităţi, cât şi prin cea a distrugerilor provocate într-un timp extrem de scurt.

Pe lângă problemele din zona de munte, din noaptea de miercuri spre joi, subprefectul a menţionat situaţia extrem de gravă din municipiul Suceava, cu podurile de la Iţcani şi Burdujeni în pericol de a fi închise circulaţiei şi cu digul de apărare din dreapta râului Suceava fisurat. „N-au mai fost probleme atât de complicate de la inundaţiile din anii 70. Mai mult de jumătate din judeţul Suceava este grav afectat şi avem o situaţie extrem de gravă în municipiul Suceava. Podul de la Iţcani prezintă o fisură în secţiunea centrală, iar digul de apărare al oraşului de pe partea dreaptă a fost fisurat dintr-o neglijenţă, pentru că acolo s-au efectuat nişte lucrări, exista o breşă şi era pericol să fie inundată zona Selgros şi toată partea dreaptă a oraşului. Pe partea stângă, la podul de la Burdujeni, apa era la jumătate de metru de calea de rulare. Dacă vom fi nevoiţi să întrerupem circulaţia pe ambele poduri, Suceava este blocată complet. Dacă vor fi probleme şi pe DN 17 va trebui decretată starea de necesitate”, a arătat subprefectul.

Alertă de evacuare pentru Horodnicul de Sus şi de Jos şi Rădăuţi

O altă situaţie gravă a fost la Horodnic, unde un baraj al unui iaz s-a surpat şi toată apa a deversat în cel de-al doilea, digul acestuia fiind în pericol să se rupă.

Angajatul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava care avea în grijă cele două iazuri spune că a trăit momente de coşmar.
„La ora 2.50, digul a bubuit. A fost de parcă ar fi tras cineva cu tunul. Apa a săpat pe sub dig şi când acesta a cedat, a aruncat câteva tone de pământ în aer. Avea o forţă de neînchipuit”, a spus Petrică Popescu, bărbatul care monitoriza starea digurilor de la Horodnic.

Ruperea digului a creat îngrijorare în rândul autorităţilor, care i-au anunţat pe oameni să fie pregătiţi de evacuare.

O astfel de avertizare au primit, joi noapte, locuitorii din Horodnicul de Sus şi de Jos, dar şi din cartierul Obor situat în municipiul Rădăuţi. Pentru că şi cel de-al doilea dig fisurat ameninţa să se rupă, la faţa locului au fost chemaţi jandarmii pentru a umple saci cu nisip în vederea umplerii golurilor.

O altă problemă cu care s-au confruntat autorităţile a fost identificarea posibilităţilor de acces în localităţile complet izolate, în care chiar dacă persoanele de acolo se aflau în siguranţă, trebuia asigurat accesul pentru urgenţele medicale sau de altă natură.

Pagube de mii de miliarde de lei vechi

Dată fiind amploarea distrugerilor, autorităţile judeţene au apelat la ajutorul Guvernului.

„Am cerut de la MIRA apă minerală şi 50 de tone de motorină pe care să le distribuim la fiecare primărie din zonele cu probleme, ca acestea să poată interveni cu utilajele proprii sau de la agenţii economici pentru a reglementa situaţia. Avem în teren şase echipe de evaluare a pagubelor şi pot să vă spun că, până la ora actuală, pagubele sunt de mii de miliarde de lei vechi, mai mari decât au fost în ultimii 4 ani ţinând cont de întinderea şi gravitatea situaţiei”, a declarat subprefectul.

Totodată, acesta şi-a exprimat nedumerirea că Suceava nu a avut, miercuri noapte, nici măcar avertizare cod galben, în ciuda ploilor abundente.

„Am rămas surprinşi că în prima zi au existat aşa probleme mari fără să avem atenţionare cod galben măcar şi în a doua parte, joi seara, cred că situaţia a fost de cod roşu. Am avut localităţi cu precipitaţii între 80 şi 100 de litri/mp”, a spus Orest Onofrei.

Acesta a mai menţionat promptitudinea, profesionalismul şi implicarea celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, a jandarmilor, poliţiştilor şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă, care au lucrat fără întrerupere pentru ajutorarea sinistraţilor şi reducerea amplorii pagubelor. Menţionăm că numai joi seara au fost salvate de la înec peste 300 de persoane.