duminică, 27 iulie 2008

PSD cere şedinţă extraordinară CJ de rectificare bugetară

Sugestie



Liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, solicită preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, convocarea unei şedinţe extraordinare a deliberativului pentru a promova o rectificare bugetară.

Iordache a declarat, vineri, în conferinţă de presă, că este necesară direcţionarea unor sume către localităţile afectate de inundaţiile din ultimele zile, pentru remedierea pagubelor produse îndeosebi la infrastructură.

Iordache a mai spus că la nivelul fiecărei organizaţii locale a PSD au fost constituite comitete care se ocupă de strângerea de fonduri pentru ajutorarea familiilor sinistrate.

„Vom face tot ceea ce depinde de noi, inclusiv intervenţii la Guvern, pentru sprijinirea celor care au avut de suferit de pe urma calamităţilor care s-au abătut în aceste zile peste Suceava”, a arătat Virginel Iordache.

În nume personal, acesta a donat suma de 500 de lei pentru sinistraţi.

În ceea ce-i priveşte pe aleşii locali ai PSD din judeţ, aceştia au primit sarcină de partid ca în până sâmbătă să facă o evaluare a pagubelor produse de ploi în localităţile lor, pentru a se cunoaşte cât mai exact de ce fonduri şi materiale de construcţii au nevoie.