joi, 10 iulie 2008

Noua organigramă a CJ, votată cu unanimitate

Consiliul Judeţean Suceava are începând de ieri o nouă organigramă care a fost aprobată cu unanimitate de voturi în prima şedinţă ordinară a deliberativului judeţean. După cum a declarat şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, noua organigramă este „mai suplă” decât precedenta având cu două posturi mai puţin. Astfel ea cuprinde 193 de posturi bugetate din care 95 sunt funcţii publice iar restul funcţii contractuale. Organigrama aduce câteva elemente de noutate. În primul rând s-a înfiinţat funcţia de administrator public persoana care o va ocupa prin concurs urmând să preia o parte din atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean în baza unui contract de management.




Administratorul public se va ocupa de fonduri europene şi turism




Gheorghe Flutur a declarat că intenţia sa este aceea de delega administratorului public coordonarea problemelor legate de absorbţia fondurilor europene şi turismul. O altă noutate este înfiinţarea în cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean a Compartimentului de turism care va pune în aplicare proiectele promise de democrat liberali în campania electorală precum „Bucovina- Athosul din Carpaţi”. Flutur a arătat că vechiul Centru de informare turistică „INFOTURISM” nu a reuşit să fie performant adică să se autofinanţeze aşa cum se prognozase iniţial. „Acest Compartiment de lucru referitor la dezvoltarea turismului are în vedere un parteneriat imediat cu Biserica Ortodoxă. Deja eu am luat legătura cu reprezentanţii BOR şi împreună cu comunităţile locale dorim să facem paşi în dezvoltarea turismului religios dar şi a celorlalte forme de turism”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean. Tot o noutate o reprezintă şi înfiinţarea Compartimentului de dezvoltare rurală şi locală pentru o mai bună comunicare cu primăriile astfel încât acestea să poată beneficia de consultanţă în vederea accesării fondurilor europene, elaborării şi implementării de proiecte vizând dezvoltarea rurală.




Ghişeu unic pentru soluţionarea petiţiilor oamenilor




„Am nouă oameni în această structură trei vor lucra la nivelul judeţului şi şase în teritoriu. Deja discutăm să ne acorde spaţii primăriile din Vatra Dornei, Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni şi Rădăuţi. Interesul este să venim în întâmpinarea primăriilor şi a cetăţenilor cu informaţii şi cu proiecte. Cred că este o premieră în România. Se descentralizează şi ca mod de funcţionare adică pleacă în teritoriu o parte din structuri pentru a face proiecte acolo la Dorna nu să vină oamenii 100 de kilometri pe zi şapte ore de mers pe un drum nefinalizat până la Suceava”, a spus Flutur. Nu în ultimul rând un alt element de noutate îl reprezintă înfiinţarea „ghişeului unic” care să preia petiţiile oamenilor care vin în audienţe şi să le soluţioneze la instituţiile abilitate. „Am socotit că acest ghişeu unic trebuie să dea posibilitatea unui om care face o petiţie să fie preluată şi dusă la toate instituţiile de către salariatul Consiliului Judeţean. Este un lucru care cred că este în sprijinul simplificării birocraţiei şi a statului pe la uşi”, a spus şeful administraţiei judeţene.




Flutur salută solidaritatea opoziţiei cu proiectele PD-L




Gheorghe Flutur a salutat faptul că opoziţia din deliberativul judeţean a votat proiectele propuse de conducerea democrat liberală. „Trebuie să salut faptul că opoziţia a fost solidară. Interpretez că proiectele noastre au fost foarte bune şi nu au avut ce comenta la ele. Votul unanim arată că proiectele au fost bine pregătite şi eu mulţumesc staff-ului tehnic au fost bine argumentate şi am reuşit să convingem încă din prima şedinţă şi opoziţia că avem proiecte interesante, atractive pe care le-au susţinut”, a conchis Flutur. Mai trebuie spus că noua organigramă este menită să asigure o mai bună funcţionalitate a Consiliului Judeţean şi o mai bună comunicare cu administraţiile publice locale pe de o parte iar pe de alta să înlesnească accesul cetăţenilor şi să rezolve mai rapid problemele acestora.