joi, 24 iulie 2008

Primăriile cu datorii la stat vor fi executate silit de Fisc

Măsuri



Primăriile care nu îşi vor plăti datoriile la bugetul consolidat al statului vor fi executate silit de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, riscând să rămână fără bunurile mobile şi imobile pe care le au în proprietate.

Aceasta după ce preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Daniel Chiţoiu, a emis un ordin prin care se aprobă procedura prin care instituţiile publice, inclusiv primăriile, care au datorii la stat pot fi executate de către Fisc în vederea recuperării acestora.

Potrivit ordinului, în situaţia în care Finanţele iniţiază procedura de executare silită a primăriilor, recuperarea sumelor datorate de către acestea la bugetul consolidat al statului se poate face prin blocarea conturilor din Trezorerie, sau prin sechestrarea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea privată a administraţiilor locale.

Directorul DGFP Suceava, Petrică Ropotă, a explicat că primăriile care au datorii la stat vor fi somate să le achite în maxim şase luni de la data primirii înştiinţării din partea Finanţelor. În situaţia în care după acest termen, care poate fi extins până la nouă luni, instituţiile publice nu vor achita sumele restante, DGFP Suceava va demara procedura de executare.

„Este de dorit ca primăriile să depună toate eforturile pentru a-şi plăti la timp toate datoriile la bugetul consolidat al statului, astfel încât să nu intre în situaţiile prevăzute de acest ordin. Ca în fiecare an, DGFP Suceava şi Ministerul Finanţelor depun eforturi pentru a aloca fondurile necesare funcţionării instituţiilor publice. Din acest motiv îi invităm pe şefii acestor instituţii, în special pe cei ai primăriilor, să dea o importanţă maximă acestui nou ordin pentru a nu ajunge în situaţia de a fi demarate procedurile de executare silită”, a declarat Petrică Ropotă.