luni, 25 august 2008

FC Cetatea rămâne cu două "boabe" după examenul din Regie

In runda cu numărul doi a seriei I a Ligii a II-a, FC Cetatea Suceava a întâlnit în Regie fosta divizionară A, Sportul Studenţesc. Ambele formaţii veneau după rezultate destul de bune în prima rundă, gazdele scoţând un egal la FC Snagov, în timp ce sucevenii au depăşit la limită pe FCM Bacău.



În duel direct în jocul disputat în faţa unor tribune dezolant de goale, suporterii suceveni prezenţi la meci dominându-i copios pe cei câţiva bucureşteni aflaţi în tribune, s-au aflat doi antrenori tineri, Falub şi Marian Pană care a dorit fiecare să pregătească o supriză adversarului său. Ştiind stilul de joc al studenţilor bucureşteni, Marian Pană a încercat să-l blocheze pe cel mai periculos fotbalist al gazdelor Curelea, prin introducerea lui Streinu ca un fel de cel de-al treilea fundaş central. Dacă axul central al apărării sucevene părea oarecum asigurat, tehnicianul sucevean a fost ales să-l folosească pe juniorul Stănescu pe dificilul post de fundaş de bandă stângă.

FC Cetatea Suceava nu a jucat rău în prima repriză, având şi câteva ocazii de a înscrie mai ales datorită pătrunderilor tehnicului fundaş dreapta sucevean Cotolan. Studenţii bucureşteni au încercat câteva angajări către vârful de atac Curelea, încercări sortite eşecului pentru că el a fost bine “închis” de fundaşii centrali suceveni, fundaşii laterali descurcându-se şi ei destul de bine. Totuşi, pentru că este dificil să transformi un mijloc ofensiv şi junior, într-un fundaş lateral catre trebuie să nu uite nicio clipă de faza desfensivă şi pentru tehnicienii suceveni a fost greu să se bazeze exclusiv pe tânărul Stănescu. La una din puţine faze în care a uitat că este fundaş stânga, Ferfelea a centrat perfect, Streinu l-a pierdut pe drun pe singurul jucător de care trebuia să aibă grijă, Roheţki nu a încercat nici el să iasă pe centrare şi Curelea a marcat nestingherit cu capul din plonjon.

În mod normal ar fi trebuit să fie score gal la pauză, 0-0, pentru că sucevenii au jucat mult mai combinativ, dar “jocul greşeala aşteaptă” şi a fost 1-0 după primele 45 de minute pentru Sportul Studenţesc.

În debutul reprizei secunde, antrenorul sucevenilor a făcut două schimbări, introducându-i în joc pe Irinel Ionescu şi pe juniorul Zaharie. Schimbările au fost destul de inspirate, sucevenii reuşind să aducă mai multe baloane spre poarta bucureştenilor. Homneac, dar mai ales Colban au fost în situaţii bune de a marca, ultimul fiind chiar ghinionist la vreo două faze. Pe final de meci, odată cu introducerea în teren a vârfului de atac Stângă, gazdele au fost mai periculoşi pe atac, talia superioară a studentţilor bucureşeni fiind au atu incontestabil în faţa mult mai scunzilor mijlocaşi şi atacanţi suceveni. Golul nu a venit totuşi în urma unui atac elaborat, pentru că Bernard şi Roheţki s-au descurcat bine în faţa atacanţilor bucureşteni, ci în urma unei greşeli de apreciere a fundaşului sucevean Ungureanu, deposedarea lui punându-i o minge pe tavă lui Ferfelea, execuţia acestuia, una de clasă, depăşindu-l pe bravul Roheţki.

A fost aşadar 2-0 în favoarea Sportului Studenţesc în faţa celor de la FC Cetatea Suceava în urma unui joc în care oaspeţii nu au jucat deloc rău, gazdele profitând de cele câteva greşeli ivite. Nu trebuie totuşi în niciun fel omis faptul că brigada de arbitri a dazavantajat clar în câteva situaţii formaţia suceveană, obişnuitul procent de 5% în favoarea gazdelor ajungând în mod clar aproape de 20%. O înfrângere clară pentru suceveni, înfrângere din care se poate învăţa pentru că pe ansamblu jocului formaţia pregătită de Marian Pană şi Florin Cristescu nu s-a mişcat deloc rău.

Sportul Studenţesc: C.Samoilă - Dedu, Ghingă, Cazan, A.Lungu – Patriche, Nicola, Postolache, Varga – Ferfelea, Curelea.

FC Cetatea Suceava: Roheţki – Cotolan, Bernard, Ungureanu, Streinu, Stănescu – Cojenel, Onciu, Celpan – Homneac, Colban. Au mai jucat: I.Ionescu, Zaharie şi Guriţă.

În etapa a II-a a seriei I a Ligii a II-a s-au înregistrat rezultatele: Sportul Studenţesc – FC Cetatea Suceava 2-0, FC Botoşani – Prefabricate Modelu 3-1, Ceahlăul Piatra Neamţ – Dunărea Galaţi 1-0, Delta Tulcea – Ştiinţa Bacău 1-1, FC Bacău – Dunărea Giurgiu 1-1, Forex Braşov – CS Buftea 0-1, Concordia Chijna – Dinamo II 0-1, Progresul Bucureşti – FC Snagov 0-0, Petrolul Ploieşti – CSM FC Ploieşti 2-3.



Clasament

1. Ceahlăul P.Neamţ 2 2 0 0 4-0 6

2. FC Botoşani 2 2 0 0 5-2 6

3. CSM FC Ploieşti 2 2 0 0 4-2 6

4. Delta Tulcea 2 1 1 0 6-2 4

5. Sportul Studenţesc 2 1 1 0 3-1 4

6. CS Buftea 2 1 1 0 2-1 4

7. Progresul Bucureşti 2 1 1 2-1 4

8. FC Cetatea Suceava 2 1 0 1 1-2 3

9. Dinamo II 2 1 0 1 2-5 3

10. FC Snagov 2 0 2 0 1-1 2

11. Petrolul Ploieşti 2 0 1 1 3-4 1

12. Forex Braşov 2 0 1 1 2-3 1

13. Dunărea Giurgiu 2 0 1 1 2-3 1

14. FCM Bacău 2 0 1 1 1-2 1

15. Prefabricate Modelu 2 0 1 1 3-5 1

16. Ştiinţa Bacău 2 0 1 1 1-4 1

17. Dunărea Galaţi 2 0 0 2 1-3 0

18. Concordia Chiajna 2 0 0 2 0-2 0