luni, 25 august 2008

"A fost o participare onorabilă, România pleacă acasă cu capul sus"

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Octavian Morariu, prezent la închiderea Casei României la Jocurile Olimpice de la Beijing, a declarat că participarea românească la competiţia din China a fost una onorabilă, iar delegaţia se întoarce acasă cu capul sus.

A fost o participare onorabilă. România pleacă acasă cu capul sus. Am reuşit să depăşim Polonia, care a avut o delegaţie de peste două sute de sportivi, pe când noi am fost numai 102. Nu ne-am făcut de râs. Nu mă aşteptam să obţinem atâtea medalii de aur. Mă aşteptam la mai multe medalii, dar nu la atât de mult aur. Nu mă aşteptam ca Diţă Tomescu să ia aur, dar o medalie de la maraton tot aşteptam. Marile mâhniri sunt echipa de handbal, gimnastul Marian Drăgulescu şi atleta Nicoleta Grasu. Sunt foarte amărât şi pentru Camelia Potec, care ar fi meritat o medalie după ce a participat la trei finale şi a fost atât de aproape", a afirmat Octavian Morariu.


Secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, menţionează printre surprize titlurile olimpice câştigate de judoka Alina Dumitru şi de maratonista Constantina Diţă Tomescu. "Medalia Constantinei Diţă Tomescu nu este o surpriză uriaşă, este un dar de la Dumnezeu. Surpriză mare a fost titlul Alinei Dumitru, care şi-a revenit după şocul de la Atena, când a ratat obţinerea unei medalii", a spus Dobrescu.


La festivitatea de închidere a Casei României la JO-2008 au participat toţi medaliaţii din delegaţia română. Fetele de la canotaj au pus muzică românească şi au întins o horă.


Delegaţia României a câştigat opt medalii la Jocurile Olimpice de la Beijing, dintre care patru de aur (judoka Alina Dumitru la categoria 48 kg, canotoarele Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu la dublu rame fără cârmaci, Constantina Diţă Tomescu la maraton şi Sandra Izbaşa la sol), una de argint (Ana Maria Brânză la spadă) şi trei de bronz (echipa feminină de gimnastică, sabrerul Mihai Covaliu şi echipajul feminin de 8+1 la canotaj).
La precedenta ediţie a Jocurilor Olimpice, la Atena, în 2004, bilanţul delegaţiei României a fost de 19 medalii, dintre care opt de aur, cinci de argint şi şase de bronz.