miercuri, 27 august 2008

Flutur vrea să-l dea în gât pe Mîrza

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a negat cu vehemenţă că la nivelul instituţiei pe care o conduce s-ar practica epurările politice aşa cum a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Virginel Iordache. „Nişte prostii, nişte închipuiri”, a catalogat Flutur declaraţiile social democratului. El a spus că cei de la PSD nu au voie să vorbească despre aşa ceva „după ce au îmbâcsit Consiliul Judeţean de structuri PSD-iste aproape sută la sută”. Şeful administraţiei judeţene a precizat că reorganizările pe care le face la nivelul instituţiei prin angajarea de profesionişti au scopul de a instaura starea de normalitate în Consiliul Judeţean.

„Văd că au puseuri şi le e dor de putere. În perioada următoare voi informa sucevenii despre cum s-au înfruptat PSD-iştii din banul public şi din patrimoniul Consiliului Judeţean pentru că am văzut că au astfel de preocupări. O să informez populaţia dar acum suntem în proces de documentare. Au lăsat un dezastru în Consiliul Judeţean şi nu au dreptul să vorbească pentru că l-am văzut pe acel profesor (nr- Virginel Iordache) care se vrea ca Mircea Geoană deputat în toate colegiile din judeţ”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean.

„Cei din PSD nu mai au loc unde să bea whisky cu borcanul”

Gheorghe Flutur s-a referit şi la afirmaţia lui Virginel Iordache potrivit căreia consilierul său personal, Lucian Flaişer, este găzduit la cabana Călineşti, unitate de protocol aflată în proprietatea Consiliului Judeţean. „A stat câteva nopţi la Călineşti dar vreau să aduc aminte PSD-iştilor că nu mai este loc unde să bea whisky cu borcanul, unde ansamblul Ciprian Porumbescu le făcea serate prelungite multora dintre ei. Pe noi nu ne interesează nici chiolhanurile nici altceva dar probabil că cei din PSD plâng după vremurile bune când oameni de afaceri se întâlneau şi încheiau contracte cu ucrainenii. Copiii şefilor din Consiliul Judeţean au băciuit pe la Călineşti”, a spus Flutur.