marți, 2 septembrie 2008

Copiii sinistraţilor din Ulma au plecat în tabără

Ieri, 70 de elevi şi 7 cadre didactice din localitatea Ulma, afectată de inundaţiile din iulie, au plecat spre judeţul Covasna, unde vor beneficia de o tabără gratuită oferită de Ministerul Educaţiei, prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Tineret. Copiii şi dascălii din Ulma vor petrece 7 zile în centrul de agrement Zabala. Săptămîna trecută, 215 elevi şi 25 de cadre didactice din alte 5 localităţi sinistrate din judeţ s-au aflat în taberele Cerbul şi Vînătorul din Dîmboviţa. Directorul DJT Suceava, Simona Sofroni, a spus că masa şi cazarea sînt asigurate din fonduri de la direcţiile pentru tineret din judeţele unde sînt organizate taberele respective. ARR Suceava suportă o parte din costurile cu transportul elevilor în tabere.