marți, 2 septembrie 2008

Importanţa respectării legislaţiei în alegerea unei centrale termice



Dacă încă mai optaţi pentru montarea unei centrale termice, este esenţial să cunoaşteţi toţi paşii care trebuie urmaţi, mai ales că sezonul rece nu mai e foarte departe. Important este să ştiţi exact atît etapele tehnice, dar şi pe cele legislative, care nu sînt foarte bine cunoscute de toată lumea.

Iată, în ceea ce urmează, cîteva indicii care vă vor fi de mare ajutor în alegerea, achiziţionarea dar şi instalarea centralei.

Pentru a realiza o instalaţie termică este necesară, în primul rînd, alegerea unei companii autorizate şi cu personal calificat şi avizat. Împreună cu această companie, se vor parcurge următorii paşi:

1. Evaluarea energetică a spaţiului: aceasta este efectuată de reprezentantul companiei şi de beneficiar.

2. Analizarea ofertelor personalizate (mai multe variante propuse de companie) - reprezentantul şi beneficiarul se ocupă şi de această etapă.

3. Beneficiarul trebuie să se decidă şi să aleagă soluţia termică finală: echipamente, elemente de distribuţie etc.

4. Se încheie unui contract de furnizare echipamente, proiectare şi/sau execuţie, autorizare ISCIR (dacă este cazul) de către reprezentantul companiei, împreună cu beneficiarul.

5. În cazul unei centrale pe gaz este necesară furnizarea unor documente pentru documentaţia de gaz metan (copie după actul de proprietate, copie după buletin, acordul de racordare la instalaţia de gaz metan) precum şi completarea unei cereri tip. 6. Proiectare, obţinere avize, montaj: compania.

7. Realizarea procesului verbal de recepţie finală între beneficiar şi executant ce constă în acceptarea cantitativă şi calitativă a lucrării executate: reprezentantul companiei împreună cu beneficiarul.

8. Punerea în funcţiune, pentru care se parcurg alte etape importante şi anume: • prezentarea documentelor – proiect de gaz unde este cazul, documentele de achiziţie a echipamentelor, certificat de garanţie, proces verbal de probe de casă (beneficiarul); • verificarea condiţiilor tehnice, PIF‑ul (reprezentantul companiei autorizate se ocupă de asta); • instruirea asupra modului corect de exploatare a echipamentului (reprezentantul companiei şi beneficiarul); • autorizarea de funcţionare (reprezentant şi beneficiar); • monitorizarea pe baza unui contract de mentenanţă pe toată durata de exploatare a echipamentului (reprezentant companie şi beneficiar).