marți, 24 iunie 2008

Bacalaureat fierbinte la limba română

Probă de foc



Emoţiile trăite ieri de absolvenţii de liceu care au susţinut prima probă a examenului de bacalaureat au fost accentuate de căldura pe care candidaţii au trebuit să o suporte până la intrarea în sala de examen.

Cu toate că în centrele de testare a candidaţilor au fost afişate liste cu programarea concurenţilor şi cu ora la care vor fi examinaţi, cei mai mulţi dintre absolvenţi nu au putut sta acasă, aşteptând ora examenului, şi au preferat să stea în căldură, în curtea şcolii, alături de colegii lor, şi „să ia pulsul” examenului.

Candidaţii au susţinut ieri prima probă eliminatorie din examen, cea orală la limba şi literatura română. Cei mai norocoşi dintre candidaţi, ţinând cont de temperaturile înregistrate ieri, au fost cei care au dat examenul de la prima oră a dimineţii.

La centrul de testare de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” zeci de candidaţi la bacalaureat erau prezenţi în faţa şcolii încă dinaintea începerii examenului, adică înainte de ora opt. Emoţii puternice, repetiţii de ultim moment, cărţi de comentarii citite pe ultima sută de metri, părinţi, candidaţi, profesori, toţi deopotrivă discutând despre examenul care trebuia să înceapă în scurt timp.

Candidaţii spun că s-au luat note mari

La ora opt primii absolvenţi de liceu au intrat în sălile de examinare. Au urmat vreo 20 de minute de forfotă şi aşteptare, până când câte un concurent de la fiecare dintre cele trei comisii de evaluare a ieşit din examen. Toţi au trebuit să povestească cu lux de amănunt cum au fost ascultaţi, ce subiecte au avut, ce întrebări suplimentare li s-au pus, totul până la cel mai mic detaliu. Imediat au venit şi primele concluzii, cele trei comisii au fost imediat evaluate, iar comisia care a dat cele mai bune note era preferata candidaţilor. Oricum, concurenţii erau relativ mulţumiţi că în prima oră de examinare s-au luat note mari, cele mai multe de nouă şi de zece.

Dacă absolvenţii care au dat examen în prima parte a zilei nu au avut de pătimit din cauza căldurii, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cei programaţi să susţină examenul mai târziu, când gradele în termometru au început să urce.

„M-am îmbrăcat la costum şi acuma nu ştiu unde să mă mai ascund”, a declarat un candidat ascuns sub un copac din curtea Colegiului Naţional „Petru Rareş”. Şi la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” căldura mare i-a răpus pe concurenţi, care s-au retras pe coridoarele şcolii sau în clădirea alăturată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, Laura Hacman, a declarat că „s-au luat în considerare temperaturile ridicate, iar candidaţilor li s-au asigurat condiţiile necesare pentru a susţine testarea”.

Examenul oral la română continuă şi azi

Peste 3000 de absolvenţi de liceu au fost aşteptaţi ieri să susţină prima probă a bacalaureatului, şi alţi aproximativ 3000 de candidaţi vor da astăzi proba orală la limba şi literatura română. Pentru că testarea concurenţilor s-a încheiat aseară în jurul orelor 20:00, la închiderea ediţiei, la Inspectoratul Şcolar încă nu era finalizată centralizarea datelor referitoare la prima zi de examen.

Doi preşedinţi de comisie nu s-au prezentat la centrele de examen

Doi preşedinţi ai comisiilor de bacalaureat nu s-au prezentat în centrele de examen la care erau arondaţi. Este vorba despre doi profesori universitari din Iaşi, repartizaţi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să fie preşedinţi ai comisiilor de bacalaureat de la centrele de testare de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”. Purtătorul de cuvânt al IŞJ, Laura Hacman, a spus că ambii preşedinţi au absentat din motive de sănătate. „Comisia judeţeană de bacalaureat a stabilit ca atribuţiile preşedinţilor să fie preluate de vicepreşedinţii comisiilor din respectivele centre de testare”, a precizat Laura Hacman.

După proba orală la limba şi literatura română, candidaţii promovaţi vor mai trece printr-o probă eliminatorie, la limba şi literatura modernă. Această testare se va da pe 25 şi 26 iunie. Cei care vor trece şi de probele orale vor intra în examenele scrise. Primul se va da pe 27 iunie la limba şi literatura română, cel de-al doilea pe 1 iulie la proba obligatorie a profilului şi următorul pe 2 iulie, o probă la alegere din aria curriculară a profilului. Ultimul examen al acestei sesiuni de bacalaureat se va da pe 3 iulie, la o materie la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării candidatului.

Primele rezultate se vor afişa pe 5 iulie, zi în care, în intervalul orar 16:00-20:00, se vor putea depune şi contestaţiile. Pe 7 şi 8 iulie se vor rezolva contestaţiile, iar pe 9 iulie se vor afişa rezultatele finale.

Un candidat netransportabil va susţine bacalaureatul la domiciliu

În judeţul Suceava, la prima sesiune a bacalaureatului din acest an, s-au înscris aproximativ 7000 de absolvenţi de liceu.

Pentru organizarea şi desfăşurarea examenului în Suceava s-au format 20 de centre de examen, cărora le-au fost arondate 43 unităţi şcolare liceale de stat şi particular şi şase centre zonale de evaluare. Centrele de evaluare sunt la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul Agricol Fălticeni, Grupul Şcolar „Andronic Motrescu” Rădăuţi, Grupul Şcolar Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit informaţiilor privind situaţia înscrierilor oferite de IŞJ Suceava, un număr de 6.909 candidaţi vor susţine această sesiune de bacalaureat.

Un candidat netransportabil va susţine examenul la domiciliu, acesta cerând aprobare pentru susţinerea bacalaureatului de acasă de la Comisia Judeţeană de Bacalaureat. Pentru absolvenţii cu deficienţe de auz şi vorbire de la Grupul Şcolar Bivolărie au fost asigurate condiţiile speciale de examen prevăzute de metodologie, şi anume asigurarea unui interpret.

Comisia Judeţeană de Bacalaureat a înregistrat şi 12 cereri din partea unor candidaţi, absolvenţi din seriile anterioare, care au solicitat recunoaşterea rezultatelor la probele promovate în sesiunile anterioare de bacalaureat.

Sute de credincioşi, prezenţi la slujba de priveghere oficiată de ÎPS Pimen

Ajunul Sânzienelor



În ajunul Sânzienelor, în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou Suceava sute de credincioşi s-au adunat pentru slujba de priveghere, oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi.

Înainte de acest moment, un grup de elevi (clasele I – VI) de la Şcoala Vatra Moldoviţei, coordonaţi de învăţătoarea Ilaria Puşcă, au susţinut un spectacol închinat domnitorului Ştefan cel Mare, au spus rugăciuni şi au cântat cântece patriotice.

Îmbrăcaţi în costume populare bucovinene, purtând pe cap cununi împletite din flori de sânziene, au interpretat în dulcele grai bucovinean, fiind aplaudaţi de sutele de pelerini. Copiii au primit binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a subliniat cât de importantă este educaţia primită de copii de la învăţătoare, cât de bine este să ne educăm copiii în spiritul credinţei ortodoxe, după care i-a invitat pe copii la o agapă creştină.

Credinţă şi evlavie

În curtea mănăstirii se aflau oameni de toate vârstele. Unii stăteau la rând pentru a atinge moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, raclă care a fost aşezată încă de ieri dimineaţă sub baldachinul din curtea mănăstirii, alţii, veniţi de departe, căutau un loc umbros unde să-şi odihnească trupul. Printre ei se aflau şi oameni neputincioşi, în scaune cu rotile, care cu greu reuşeau să se deplaseze, dar care ascultau în linişte cuvântul lui Dumnezeu.

A sunat toaca, apoi au bătut clopotele în clopotniţa mănăstirii. Oamenii s-au apropiat de scena care devenise un mic altar pe care s-a săvârşit slujba de priveghere de către ÎPS Pimen, împreună cu un sobor de preoţi.

Alături de slujitorii bisericii, un aport important la slujba de aseară l-au avut şi coriştii de la strană, elevi ai Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei”.

Credinţă, evlavie şi multă răbdare. Acestea au fost atributele care i-au însoţit pe credincioşii care au venit, ieri, în ajunul Sânzienelor, pentru a atinge moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Comparativ cu anii trecuţi, în acest an s-a observat mai multă linişte, ordine, dar şi pelerini mai puţini.

„Să păstrăm spiritul credinţei”

Moaştele Sfântului au fost scoase din mănăstire ieri dimineaţă, în jurul orei 5:30, prilej cu care s-a citit şi Acatistul Sfântului. Odată aşezată sub baldachin, racla, alături de care se afla şi icoana Sf. Ioan cel Nou „îmbrăcată” în flori naturale, a fost atinsă de zeci de credincioşi care s-au aşezat ordonat la rând (prinşi între gardurile montate de Jandarmerie) pentru a da câte un pomelnic şi pentru a înălţa rugăciuni fierbinţi Sfântului. Preoţii aflaţi lângă raclă, îi miruiau pe credincioşi şi le ofereau iconiţe sfinţite.

Am întâlnit oameni care se rugau cu lacrimi Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pentru a le alina boala copiilor, a soţiilor care se află în mare suferinţă şi nu au putut ajunge la Sfânt. Maria Ciucu, din Paşcani, ne-a spus că vine de mai mulţi ani la Sfânt, pentru izbăvire de necazuri.

O altă pelerină, din Borşa, ne-a spus că este bine ca toţi cei veniţi de Sânziene la Suceava să ştie pentru ce vin. „Să păstrăm spiritul credinţei, fără fală, gălăgie, să ne rugăm în linişte, să postim şi să fim milostivi. Aşa vor ajunge şi rugăciunile noastre la Sfânt”, ne-a spus femeia.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prezent azi la Suceava

După săvârşirea Sfintei Liturghii, ce va începe astăzi la ora 9:00, şi va fi oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Calinic Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu un sobor de preoţi, racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava va fi purtată pe braţe de câţiva preoţi şi călugări prin municipiul Suceava, după cum este obiceiul străvechi de Sânziene. În acest timp, soborul de preoţi şi pelerinii care însoţesc racla se vor opriri la bisericile aflate pe traseu. La întoarcere, racla va fi aşezată din nou sub baldachinul din curtea mănăstirii, unde va rămâne până spre seară.

O firmă falimentară a obţinut lucrări de 1,1 milioane de euro la Centrul Economic Bucovina

Falsuri dovedite



Au falsificat documente pentru a obţine lucrări. Una din cele zece firme care a efectuat lucrări de construcţie la Centrul Economic Bucovina de la Salcea, de lângă Suceava, are mari probleme cu legea. Pentru că era în faliment şi nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate, conducerea firmei a hotărât să falsifice o serie de acte, printre care certificatele de atestare fiscală.

Neregulile comise de reprezentanţii SC Mega Electric SRL Buftea au ieşit la iveală în urmă cu circa doi ani, iar după mai multe luni de anchetă procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, au finalizat ancheta.

În dosar au fost trimise în judecată două persoane, Mihai Tiberiu Vicol, de 34 de ani, administratorul SC Mega Electric SRL Buftea, şi Gina Capota, de 35 de ani, director administrativ la aceeaşi societate.

De comun acord, cei doi au decis să falsifice o serie de documente pentru a primi lucrări la Centrul Economic Bucovina din Salcea.

Pentru a dovedi că îndeplinesc condiţiile de eligibilitate solicitate în cazul proiectelor derulate cu fonduri europene, reprezentanţii firmei ilfovene au modificat certificatele de atestare fiscală, şi au completat o serie de recomandări favorabile propriei firme, recomandări care ar fi venit din partea unor societăţi extrem de puternice şi serioase, cum ar fi Hidroelectrica Bucureşti, Cosmorom sau Mobilrom.

De asemenea, în aprilie 2005, SC Mega Electric SRL Buftea a intrat în interdicţie bancară, aspect pe care reprezentanţii societăţii au evitat să-l prezinte firmei AKTOR, partenerul Consiliului Judeţean Suceava care câştigase licitaţia pentru construcţia Centrului Economic de la Salcea.

Tot pentru a nu pierde lucrările şi contractul de peste 1,1 milioane de euro, Tiberiu Vicol şi Gina Capota au omis să-i înştiinţeze pe cei de la AKTOR că Tribunalul Bucureşti avea deschise mai multe dosare privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, respectiv procedura de insolvenţă a firmei din Buftea.

Două acuzaţii pentru fiecare inculpat

Atât Tiberiu Vicol, cât şi Gina Capota vor fi judecaţi pentru câte două fapte, ambele la Legea 78/2000. Este vorba de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene, respectiv omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din acelaşi buget.

Centrul Economic Bucovina a fost dat în folosinţă la finele anului 2006, iar valoarea totală a proiectului s-a ridicat la peste 5 milioane de euro. Cea mai mare parte a banilor, 62,58%, a venit din fonduri europene, contribuţia din fondul naţional a fost de 24,32%, iar Consiliul Judeţean Suceava a alocat 13,10% din suma totală a investiţiei.

„Bancherul” de la Rădăuţi a eşuat în tentativa de a scăpa din arest

Hotărâre



Rămâne în arest. Recursul înaintat de Radu Cozaciuc faţă de decizia de arestare preventivă luată de Judecătoria Rădăuţi la sfârşitul săptămânii trecute a fost respins de magistraţii Tribunalului Suceava. Tânărul acuzat că a sustras 260.000 de lei din trei bancomate ale Băncii Transilvania îşi va petrece astfel următoarele săptămâni în arestul Poliţiei.

Duba arestului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava şi-a făcut apariţia la Palatul de Justiţie la câteva minute după ora 9.00. Radu Cozaciuc, de 30 de ani, individul devenit vedetă peste noapte după ce a dat un tun serios chiar la instituţia unde era angajat, a părut destul de relaxat.

Înainte de a coborî din dubă, tânărul a avut grijă să-şi tragă cât mai pe ochi şapca, cu intenţia de a-şi ascunde cât mai mult faţa. A fost dus în sala de judecată şi introdus în boxa destinată arestaţilor sau condamnaţilor. Poliţiştii i-au scos cătuşele, iar cu puţine momente înainte de intrarea completului de judecată, Radu Cozaciuc şi-a scos şapca.

Ochii nu-i trădau nici cea mai mică emoţie sau urmă de regret pentru furtul banilor, iar apărarea a lăsat-o complet în seama avocatului ales pentru a-l reprezenta, Mihai Olinici.

BMW-ul lui Cozaciuc, indisponibilizat de anchetatori

Avocatul le-a cerut judecătorilor să înlocuiască măsura arestării preventive cu interdicţia de a nu părăsi ţara sau localitatea de domiciliu. Olinici a arătat că eliberarea clientului său nu reprezintă un pericol social. În plus, avocatul lui Radu Cozaciuc a precizat că maşina clientului său, un BMW, a fost indisponibilizată deja de anchetatori, iar valoarea acesteia ar putea acoperi o parte a prejudiciului.

„Clientul meu nu a vrut nici un moment să se sustragă urmăririi penale. El a plecat spre Bucureşti pe 15 iunie, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate, iar plângerea împotriva sa a fost formulată abia pe 17 iunie. În concluzie, el nu s-a sustras urmării penale nici un moment. După ce a aflat că este căutat a intenţionat să se întoarcă la Rădăuţi, dar nu a mai reuşit, fiind prins la Poiana Braşov. În aceste condiţii, solicit să admiteţi recursul şi să dispuneţi punerea în libertate a clientului meu”, le-a cerut avocatul Olinici judecătorilor de la Tribunalul Suceava.

Argumentele sale nu i-au convins pe magistraţi, care au respins recursul şi au menţinut măsura luată de Judecătoria Rădăuţi vineri după-amiază.

Lupul paznic la oi

Radu Cozaciuc a ajuns în arestul Poliţiei după ce a sustras aproximativ 260.000 de lei din trei ATM-uri ale Băncii Transilvania, acolo unde era angajat şi avea sarcina de a alimenta cu numerar mai multe bancomate din zona Rădăuţi. După ce şi-a dat seama că totul s-a aflat, tânărul a încercat să dispară. El a fost depistat însă la un hotel din Poiana Braşov, unde se cazase cu amanta, o adolescentă în vârstă de 17 ani, din Ulma.

Cel mai mare magazin Baumax, inaugurat astăzi la Suceava

Investiţie austriacă



Cel mai mare magazin Baumax din România va fi inaugurat astăzi, de la ora 7 dimineaţa, în cadrul complexului comercial Suceava Shopping City, aducând pe piaţa suceveană zeci de mii de articole din domeniul construcţiilor, amenajărilor interioare, tehnic şi grădinărit.

Magazinul care se deschide astăzi la Suceava este cel de-al şaselea din reţeaua Baumax România, dar al 129 –lea la nivel internaţional, în acest fel compania austriacă întărindu-şi poziţia de lider al pieţei în domeniul bricolajului şi al materialelor de construcţii, în Europa centrală şi de Sud-Est.

România este a şaptea ţară în care Baumax îşi desfăşoară activitatea, după Austria (68 de magazine), Cehia (23 magazine), Slovacia (12 magazine), Ungaria (15 magazine), Slovenia şi Croaţia (3 magazine), Bulgaria (2 magazine), la noi fiind deschise până acum magazine în Braşov, Sibiu, Cluj, Târgu Mureş şi Craiova.

Baumax va investi jumătate de miliard de euro în România

Directorul de vânzări al Baumax România, Alexander French, a precizat că în data de 8 iulie, la Bacău va fi inaugurat şi al 7-lea magazin Baumax, intenţia companiei fiind ca în România să deschidă în total 44 de magazine, în care să investească o jumătate de miliard de euro.

“Prin introducerea conceptului Do it Yourself şi prin împărţirea gamei de produse în patru mari categorii – Construcţii, Amenajări, Tehnic şi Grădină, răspundem nevoilor şi dorinţelor speciale ale clienţilor. La deschiderea acestui magazin au fost luate în considerare necesităţile regionale, de la alegerea amplasamentului la configurarea sortimentelor şi a preţurilor. Nu venim în întâmpinarea clienţilor doar cu produsele de care au nevoie, ci şi cu sfaturi şi recomandări. Le punem la dispoziţie Ghidul meşterului, un îndrumar cu sfaturi şi recomandări pentru realizarea diverselor proiecte de construcţii şi amenajări, cu “cursuri pentru meşteri” gratuite”, precum şi cu 100 de angajaţi care le stau la dispoziţie, pentru a le oferi soluţii practice şi la cel mai bun preţ, pentru nevoile lor”, a declarat Alexander French.

Garanţia preţului minim şi oferte speciale

Investiţia pentru deschiderea magazinului Baumax la Suceava se ridică la 10 milioane de euro, angajaţii acestuia, în număr de 100, fiind în proporţie de 95 suceveni.

Mai mult, dintre persoanele aflate la conducerea magazinului, 50% sunt tot suceveni.

“Pe o suprafaţă de 11.500 de metri pătraţi, punem la dispoziţia clienţilor peste 20.000 de articole de construcţii şi bricolaj. Cea mai mare suprafaţă, cam 40% din total, este ocupată de materiale de construcţie, urmată ca importanţă de departamentul Tehnic, Amenajări şi Grădină. Pe lângă informaţiile practice pe care le oferim clienţilor, la dispoziţia acestora sunt şi atelierele din cadrul magazinului – precum atelierul de tâmplărie şi cel de croitorie. În plus, trebuie să luăm în considerare şi serviciile pe care le punem la dispoziţie, precum transportul la domiciliu, comenzile speciale şi garanţia celor mai mici preţuri – oferim o reducere de 10% celor care găsesc acelaşi produs în alt magazin, la preţ mai mic decât la noi, dar şi garanţia preţului minim, pe durata întregii săptămâni”, a adăugat directorul magazinului Baumax Suceava, Emil Codreanu.

Odată cu inaugurarea noului magazin, în perioada 24 iunie – 8 iulie, Baumax va oferi clienţilor şi o serie de premii speciale, tuturor celor care fac cumpărături minime de 50 de lei.

PSD vrea să blocheze creşterea preţului apei potabile

Social democraţii încearcă să anihileze hotărârea luată de vechiul Consiliu Local al municipiului Suceava în şedinţa extraordinară din 10 iunie de majorare cu 32% a preţului apei potabile. Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache, a anunţat ieri că aleşii social democraţi vor propune în prima şedinţă ordinară a noului deliberativ local introducerea pe ordinea de zi a unui proiect privind revenirea la vechiul preţ al apei potabile de 20.300 de lei vechi metrul cub. Iordache a precizat că în cazul în care consilierii PD-L care sunt majoritari se vor opune luării în dezbatere a proiectului aleşilor PSD atunci se va merge pe un proiect iniţiat de cetăţeni. El a arătat că aceştia au drept de iniţiativă potrivit legii administraţiei publice locale iar pentru introducerea problemei pe ordinea de zi a Consiliului Local este nevoie de semnăturile a 5% dintre cei înscrişi pe listele electorale. Conform calculelor social democraţilor sunt necesare circa 4.600 de semnături pe care le vor aduna prin puncte ce vor fi amplasate în cartierele principale ale municipiului.



Iordache: „Creşterea preţului apei va duce la creşterea preţului gigacaloriei”


Iordache a explicat care sunt motivele pentru care solicită revenirea la preţul vechi al apei potabile. „Mai întâi faptul că în perioada următoare se anunţă un val de scumpiri la energie electrică, gaz, alimente, produse petroliere iar fiecare leu din buzunarul cetăţeanului este valoros şi al doilea motiv acela că nu dorim ca banul public să ajungă în buzunarele conducerii celor de la ACE. Este inadmisibil ca directorul, directorul economic fără să am nimic personal cu domniile lor să aibă salarii de 70- 80 de milioane de lei vechi iar cetăţenii municipiului să contribuie la asemenea salarii. Mai vreau să fac o precizare. Nu vreau să se creadă că PSD ar avea ceva împotriva creşterii salariilor muncitorilor de la ACET. Creşterea salariilor se poate face prin rentabilizarea activităţii ACET. Suntem de acord cu creşterea celor mai mici salarii de la ACET pentru că nu putem fi de acord cu discrepanţa de la 80 de milioane de lei salariul directorului la 4-5 milioane salariul celor care desfundă canale”, a spus preşedintele PSD Suceava. Iordache a mai ţinut să atragă atenţia că o creştere a preţului apei potabile va duce la creşterea preţului apei calde şi indirect a preţului gigacaloriei. „Dorim să stopăm aceste creşteri de preţuri”, a încheiat Iordache.

LICITAŢII DE MASĂ LEMNOASĂ FASONATĂ Şl APROPIATĂ LA DRUM AUTO

Direcţia Silvică Suceava

cu sediul în Suceava, B-dul 1 Mai nr. 6, telefon 0230-217.685, fax 0230-521.783

anunţă organizarea unor:

LICITAŢII DE MASĂ LEMNOASĂ FASONATĂ Şl APROPIATĂ LA DRUM AUTO

şi anume

I. MASĂ LEMNOASĂ FASONATĂ PE SPECII, SORTIMENTE ŞI LOTURI, după cum urmează:

- Lemn rotund pentru cherestea - 19708 mc
- Lemn rotund şi despicat pentru celuloză - 5569 mc
- Lemn rotund pentru construcţii - 103 mc
- Lemn subţire - 1001 mc
- Lemn foc - 8237 mc

TOTAL MASĂ LEMNOASĂ FASONATĂ 34678 mc

II. MASĂ LEMNOASĂ DIN CONFISCĂRI

- Lemn rotund răşinoase pentru cherestea - 20,360 mc
- Rigle răşinoase - 0,740 mc

TOTAL MASĂ LEMNOASĂ DIN CONFISCĂRI 21,100 mc

III. MASĂ LEMNOASĂ FASONATĂ, VOLUM ESTIMAT DUPĂ PREVEDERILE APV, rămasă neadjudecată de la licitaţia din data de 10 iunie 2008

TOTAL MASĂ LEMNOASĂ VOLUM ESTIMAT 5503,00 mc

Licitaţiile vor fi publice deschise, cu strigare şi se vor desfăşura în ziua de 27 iunie 2008, la sediul Direcţiei Silvice Suceava, după cum urmează:

- ora 9.00, licitaţia de masă lemnoasă fasonată pe loturi şi din confiscări;
- ora 12.00, licitaţia de masă lemnoasă fasonată, volum estimat.

Ordinea ocoalelor la licitaţie este următoarea: Pătrăuţi, Dolhasca, Fălticeni, Râşca, Mălini, Falcău, Marginea, Solca, Gura Humorului, Stulpicani, Frasin, Moldoviţa, Vama, Pojorâta, Cârlibaba, lacobeni, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Crucea şi Broşteni.

Cantităţile de masă lemnoasă oferite la licitaţie pe partizi, specii, sortimente şi ocoale silvice, cât şi preţurile de pornire la licitaţie vor fi puse la dispoziţia agenţilor economici prin Biroul Comercial-Producţie din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, precum şi la sediul ocoalelor silvice, începând cu data de 18 iunie 2008.

De asemenea, listele de licitaţie se pot consulta şi pe internet pe site-ul Direcţiei Silvice Suceava la adresa www.silvasv.ro (opţiunea “licitaţii”).

Preselecţia şi înscrierea la licitaţie a agenţilor economici va avea loc în zilele de 23 şi 24 iunie 2008, între orele 9.00 - 15.30, ocazie cu care fiecare agent economic va depune copii legalizate la notariat sau originale după Certificatul constatator pe anul 2008 cu privire la structura acţionariatului eliberat de Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Judeţean, Scrisoarea de bonitate financiară eliberată de bancă şi CERTIFICATUL DE ATESTARE FISCALĂ PENTRU DATORIILE LA BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT.

Masa lemnoasă rămasă neadjudecată la licitaţia din 27 iunie 2008 va fi oferită din nou la licitaţie la o dată care se va anunţa în presă.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Biroul Producţie din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, la telefoanele 0230-217.685, interior 116, sau 0230-521.641.

Au băgat 15 oameni în spital, cu Salmonella






SUCEAVA. Circa 15 persoane au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, infestate cu Salmonella, din cauza a două angajate ale unei discoteci din oraşul Gura Humorului.

Bărmăniţa şi bucătăreasa unităţii au uitat să se spele pe mâini după ce au fost la toaletă, după care au preparat hamburgeri. Potrivit ultimelor date înregistrate de ASP, cei 15 clienţi au acuzat simptomele bolii, dar numărul infestaţilor este în realitate mult mai mare. Pe lângă măsura de suspendare a activităţii, va fi aplicată şi o amendă de 12.000 de lei.

7000 de absolvenţi de liceu încep astăzi examenul de bacalaureat



Mii de absolvenţi de liceu intră astăzi în febra examenului de bacalaureat. Prima probă a examenului este cea orală la limba şi literatura română, şi se va desfăşura astăzi şi mâine. Examinarea la probele orale se realizează de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezenţa a cel puţin trei candidaţi. Probele orale sunt eliminatorii. La probele orale şi practice nu se admit contestaţii, cu excepţia probei de dicteu melodic şi armonic, de la profilul artistic -muzică.

Pentru organizarea şi desfăşurarea examenului în Suceava s-au format 20 de centre de examen, cărora le-au fost arondate 43 unităţi şcolare liceale de stat şi particulare şi şase centre zonale de evaluare. Centrele de evaluare sunt la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul Agricol Fălticeni, Grupul Şcolar „Andronic Motrescu” Rădăuţi, Grupul Şcolar Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc.

Un candidat va susţine examenul de acasă

Potrivit informaţiilor privind situaţia înscrierilor oferite de IŞJ Suceava, un număr de 6.909 candidaţi vor susţine această sesiune de bacalaureat.

Un candidat netransportabil va susţine examenul la domiciliu, acesta cerând aprobare pentru susţinerea bacalaureatului de acasă de la Comisia Judeţeană de Bacalaureat. Pentru absolvenţii cu deficienţe de auz şi vorbire de la Grupul Şcolar Bivolărie au fost asigurate condiţiile speciale de examen prevăzute de metodologie, şi anume asigurarea unui interpret.

Comisia Judeţeană de Bacalaureat a înregistrat şi 12 cereri din partea unor candidaţi, absolvenţi din seriile anterioare, care au solicitat recunoaşterea rezultatelor la probele promovate în sesiunile anterioare de bacalaureat.

Mii de persoane decedate din judeţ, “invitate” să-şi facă analizele gratuite

Gafă



Oficiul Poştal (OP) Bucureşti a trimis la sediul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava circa 6.000 de taloane medicale care aparţineau unor persoane decedate.

Greşeala a fost depistată recent, de responsabilii din cadrul CAS, după confruntarea celor mai recente baze de date, care a demonstrat că din totalul celor 50.732 taloane trimise până în prezent de OP Bucureşti, un număr de 5.940 erau destinate unor persoane trecute în nefiinţă.

În altă ordine de idei, Anda Sălăgean, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, a arătat că, în conformitate cu legislaţia în vigoare (HGR nr.357/2008 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate în anul 2008), taloanele securizate din cadrul Programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2008.

Responsabilul de relaţiile cu presa al instituţiei a precizat că, pentru a veni în sprijinul persoanelor din judeţ care nu au primit la domiciliu talonul securizat, un salariat al CAS, care se deplasează în teritoriu pentru a încasa contribuţiile la fondul de sănătate al persoanelor fizice, va prelua şi cererile solicitanţilor, iar ulterior le va elibera talonul.

Un angajat al CAS se va deplasa în judeţ şi va împărţi taloanele

”Cererile vor fi preluate după ce salariatul CAS va verifica în baza de date cu taloanele returnate pe care o va avea la dispoziţie dacă talonul este sau nu la sediul instituţiei noastre. În caz afirmativ, la următoarea deplasare în zonă, angajatul CAS va elibera taloanele”, a explicat Anda Sălăgean.

De menţionat că salariatul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava se deplasează în teritoriu în fiecare săptămână, între orele 9.00-13.00, după cum urmează: luni la casieria Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, marţi şi miercuri la Spitalul Municipal Rădăuţi, iar vineri la Policlinica Municipală Fălticeni.

Reamintim că, de câteva zile, sucevenii au posibilitatea să verifice şi singuri dacă taloanele în baza cărora îşi pot testa gratuit starea de sănătate se află sau nu la sediul CAS. Pentru a afla dacă Oficiul Poştal Bucureşti a returnat sau nu documentele, cei interesaţi trebuie să acceseze site-ul instituţiei, www.cassv.ro, şi să introducă CNP-ul (codul numeric personal).