vineri, 28 septembrie 2007

Primăria Suceava va emite obligaţiuni municipale


Administratie


Primăria Suceava va emite obligaţiuni municipaleIon Lungu primarul Sucevei Consiliul Local Suceava a aprobat, joi, cu unanimitate de voturi, ca Primăria să emită obligaţiuni municipale în valoare de 50 de milioane de lei în vederea co-finanţării mai multor proiecte, în special pe cele cu finanţare din fonduri structurale. Consiliul a aprobat astfel cererea primarului Ion Lungu care a declarat că suma de bani este necesară pentru atragerea a cât mai multor fonduri europene, condiţia fiind că municipalitatea trebuie să asigure co-finanţarea acestora. Ion Lungu a spus că banii vor fi folosiţi pentru co-finanţarea proiectului de reabilitare a Cetăţii de Scaun a Sucevei prin Programul Operaţional Regional, dar şi pentru asigurarea participării financiare a municipiului la proiectul de construcţie a rutei ocolitoare spre Iaşi şi Botoşani, ce va fi finanţat din fonduri structurale.

Totodată, din această sumă vor fi folosite fonduri pentru asfaltarea reţelelor stradale secundare, a trotuarelor şi aleilor, dar şi pentru asigurarea utilităţilor în noul cartier de case pentru tineri din zona Burdujeni. În prezent, ţinând cont de proiectele care se află deja în derulare şi pentru care urmează să fie atrase sume de bani în acest an, gradul de îndatorare al Primăriei Suceava este de 11,6 %, primarul susţinând că municipalitatea ar putea să obţină finanţare de până la 100 de milioane de lei. Fiecare obiectiv care va fi finanţat din aceşti bani urmează să fie stabilit prin hotărâre de Consiliu Local.

0 comentarii: