miercuri, 9 ianuarie 2008

Centrul Economic Bucovina va găzdui Forumul Economic Regional „Bucovina”


Economie



Preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza a spus marţi, într-o conferinţă de presă că la Centrul Economic Bucovina din apropierea aeroportului sucevean „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Suceava va fi organizat, în perioada 17-19 ianuarie, Forumul Economic Regional „Bucovina” cu scopul de a impulsiona cooperarea economică transfrontalieră, proiectul fiind finanţat de UE prin programul Phare CBC.

Forumul este organizat de judeţul Suceava în colaborare cu regiunea Cernăuţi, în cadrul acţiunii urmând a fi organizate întâlniri ale autorităţilor din cele două regiuni la care vor participa şi oameni de afaceri din zonă.

Manifestarea va include şi un târg la care expozanţii vor fi firme din Suceava şi Cernăuţi. Gavril Mîrza precizează că se doreşte ca scopul acestui forum este identificarea de noi instrumente care să conducă la dezvoltarea colaborării economice în zona transfrontalieră.

Proiectul nu este unul singular, în prezent, Suceava şi Cernăuţi derulând, în comun, alte şase proiecte transfrontaliere, finanţate prin Phare CBC, valoarea acestora fiind de 1,5 milioane de euro.

0 comentarii: