duminică, 13 ianuarie 2008

Primarii PSD dau în judecată Guvernul



Preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, lider al Organizaţiei judeţene a PSD, a anunţat ieri că este alături de mai mulţi primari social-democraţi din judeţ, care şi-au manifestat intenţia de a acţiona în judecată Guvernul României, pe motiv de alocare discriminatorie a fondurilor de la bugetul de stat.

Şeful administraţiei judeţene a precizat că, prin Hotărîrea Guvernului nr. 1.547/2007, oraşului Gura Humorului i s-a repartizat suma de 1,5 milioane lei, "drept recompensă pentru votul masiv pe care PNL l-a obţinut în alegerile europarlamentare". "Am fost contactat de mai mulţi de colegi din judeţ, foarte supăraţi şi intrigaţi, pentru că au iniţiat de hotărîri de guvern şi au avut intervenţii pentru sume de pînă la un milion de lei pentru căldură sau alte nevoi deosebite şi cărora nu li s-a alocat fonduri", a precizat liderul PSD Suceava. Acesta consideră anormal ca un guvern, oricare ar fi acesta, să acorde fonduri "cu dedicaţie" pentru susţinătorii sau membrii formaţiunii. Gavril Mîrza crede că sumele puteau fi date, cel mult, din resursele PNL sau al unei fundaţii politice liberale, dar nu din bani publici. Liderul social-democrat sucevean consideră că, în circumstanţele amintite, executivul central ar fi trebuit să premieze toate administraţiile locale care au obţinut procentaje record, indiferent de coloratura lor politică. "Atunci, se putea justifica faptul că s-a dat la toate partidele şi că, astfel, s-a stimulat mobilizarea poporului la urne, la un act civic. Însă, este incorect ca banul public să fie folosit pentru recompensarea activităţii propriului partid", a relevat Gavril Mîrza.

0 comentarii: