miercuri, 27 februarie 2008

PNL şi PSD acuză PD-L de înşelăciune şi plagiat



PNL şi PSD acuză PD-L de înşelăciune şi plagiat. Liberalii şi social-democraţii afirmă că Ghidul Popular editat de democrat-liberali, care conţine informaţii despre accesarea fondurilor europene şi pe care şi-l arogă ca fiind al lor, a fost copiat de fapt de pe site-ul Ministerului Agriculturii. Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Mihai Aurel Steiciuc, a arătat că informaţiile din ghidul solicitantului nu pot fi utilizate în scopuri comerciale, considerând că PD-L a făcut un act de comerţ vânzându-şi imaginea prin acest ghid şi că şi-a asumat un drept pe nedrept.

Dacă PD-L spunea că dă ghidul ministerului, cu acordul lui şi vrea să vină în sprijinul agricultorilor, era ceva şi altceva este să spună că e al lor. Consider că este un furt făcut de PD-L dintr-un bun public, care aparţine tuturor », a declarat Steiciuc.

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gavril Mîrza, consideră că ceea ce a făcut PD-L reprezintă « o plastografie ordinară ». “Un anume partid a scos o broşurică de pe site-ul Ministerului Agriculturii, copiată pur şi simplu şi care şi-o arogă ca fiind a lui. E ruşinos şi cât se poate de condamnabilă o asemenea atitudine, care să inducă în eroare cetăţeanul, că uite, domnule, ăştia sunt deştepţi. De unde deşteptăciune, că la copiat se pricep toţi neşcoliţii”, a declarat Mîrza.

Reacţia PD-L Suceava venit din partea secretarului general al organizaţiei judeţene, Marius Vatavu. El transmite celor două partide că pe ghidurile PD-L este imprimat următorul înscris: „Parte din informaţiile conţinute în acest ghid au fost obţinute în urma consultării site-urilor de internet ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit”.

0 comentarii: