marți, 3 iunie 2008

Juventus Fălticeni caută noi talente pentru viitor

La finele sezonului competiţional al campionatului seriei I a Ligii a III-a, Juventus Fălticeni a reuşit să se claseze pe locul VII, unul care a fost mai bun oarecum decât obiectivul propus. Nu reprezintă niciun secret faptul că la sfârşitul turului, gruparea fălticeneană a fost pe locul XIII, pentru ca la finele sezonului să fie pe locul VII.


“Poate că nimeni nu pe noi la finele turului de campionat când eram aproape de retrogradare. Cu ambiţie, determinare şi investiţii bune, am reuşit să realizăm rezultate bune, în mod constant, rezultate care ne-au adus în final pe locul VII în clasamentul seriei.


Am folosit pe parcursul sezonului precedent şi juniori, jucători care ne-au ajutat şi care au dovedit a fi o parte integrantă din echipa noastră. Pe parcursul anului trecut am avut la dispoziţie 6 juniori şi pentru că o parte din ei au terminat junioratul dorim să facem o selcţie.


În data de 6 iunie, la stadionul “Nada Florilor” din Fălticeni, de la ora 15.00 sunt aşteptaţi copiii născuţi în anii 1988, 1989 şi 1990. În data de 7 iunie, la acelaşi teren, de la ora 10.00, sunt aşteptaţi copiii născuţi în anii 1991 şi 1992” a declarat antrenorul principal al echipei Juventus Fălticeni, Ovidiu Murariu.