miercuri, 20 august 2008

ADS acuzată că se împotriveşte împroprietăririi cu terenuri

Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, a acuzat Agenţia Domeniilor Statului că pune piedici procesului de retrocedare a terenurilor către foştii proprietari. Băişanu a arătat că deşi ADS dispune de suprafeţe importante de teren liber nu îl pune la dispoziţia celor care au dreptul să-şi redobândească terenurile pe care le-au deţinut în proprietate, dar care în prezent se află sub luciu de apă.

"Există foarte multe suprafeţe de terenuri care nu pot fi retrocedate deoarece se află sub luciu de apă. Avem cereri de retrocedare pentru circa 300-400 de hectare de teren care se află în această situaţie, şi nu putem să le dăm foştilor proprietari teren în altă parte pentru că nu putem să folosim suprafeţele de la ADS", a declarat prefectul judeţului. Băişanu a arătat că ADS Suceava dispune, în prezent, de peste 1.000 de hectare de teren liber, care fie este nefolosit, fie este concesionat către diverse firme sau persoane. Prefectul a explicat că deşi o parte din acest teren este concesionat, potrivit prevederilor legale concesiunea poate fi anulată astfel încât suprafeţele respective să poată fi retrocedate celor care au avut pământ, şi care acum se află sub luciu de apă. "Am avut un caz în care o persoană putea să primească teren undeva în zona Dorneşti, a convenit cu cel care avea terenul în concesiune să renunţe la aceasta, însă cei de la ADS Suceava nu au vrut să dea suprafaţa respectivă", a subliniat prefectul judeţului. Alexandru Băişanu a mai adăugat că nu a putut lua legătura cu şeful ADS Suceava, Ioan Băncescu, pe motiv că acesta este plecat în concediu, însă în cursul acestei săptămâni va prezenta Guvernului şi Ministerului Agriculturii piedicile pe care această instituţie le pune procesului de retrocedare. "Deşi ADS Suceava este o instituţie a statului, la nivelul judeţului nu acţionează cum trebuie şi se manifestă ca un obstacol în cauza retrocedării", a încheiat Alexandru Băişanu.