miercuri, 20 august 2008

Subprefectul Onofrei a demisionat din funcţie şi intră în PD-L

Subprefectul judeţului Suceava, Orest Onofrei, a demisionat marţi din funcţie pentru a reintra în politică nu la PNL partidul care i-a asigurat postul la Prefectură ci la PD-L. Din câte se pare democrat liberalii îşi vor prezenta noua achiziţie miercuri într-o conferinţă de presă prezidată de liderul Gheorghe Flutur. Onofrei va primi cel mai probabil funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PD-L şi va candida la Senat în colegiul Suceava. Contactat telefonic Orest Onofrei, a infirmat informaţiile legate de demisia sa din funcţia de subprefect. "Cum am spus de fiecare dată, eu sunt cele care fac publice deciziile pe care le iau", a spus Onofrei. Pe de altă parte, informaţia privind demisia acestuia nu a fost infirmată de secretarul de stat responsabil cu Prefecturile din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Victor Paul Dobre. Întrebat dacă subprefectul judeţului Orest Onofrei şi-a depus demisia din funcţie, Victor Paul Dobrea a răspuns, râzând, că "este posibil". "Nu am văzut hârtia scrisă, dar este posibil", a spus secretarul de stat al MIRA. În condiţiile în care Orest Onofrei şi-a dat demisia, Guvernul urmează să numească în perioada următoare un nou subprefect. Orest Onofrei a candidat în anul 2004 pentru Camera Deputaţilor, deschizând lista de candidaţi ai Alianţei D.A. (PNL – PD). În anul 2005 a renunţat la funcţia de deputat, Guvernul României numindu-l în funcţia de prefect al judeţului Suceava, la propunerea liberalilor suceveni. Onofrei a pierdut fotoliul de prefect în cursul anului 2008, înainte de alegerile locale, fiind numit subprefect al judeţului. Locul lui a fost luat de unul dintre cei doi subprefecţi de la momentul respectiv, Alexandru Băişanu.