joi, 21 august 2008

Peste 60 de firme îşi expun oferta la „Bucovina Construct Ambient”

Târg de construcţii



Parcarea Bucovina Shopping City Suceava găzduieşte cea de-a XI-a ediţie a salonului expoziţional „Bucovina Construct Ambient”. În spaţiul expoziţional, care potrivit organizatorilor este cu 60% mai mare decât cel de anul trecut, îşi prezintă oferta peste 60 de firme şi companii din domeniul construcţiilor, din 10 judeţene ale ţării. La deschiderea oficială a evenimentului, directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava, Ovidiu Donţu, a subliniat că oferta prezentată de firmele participante acoperă întreaga gamă de produse şi servicii din domeniul construcţiilor. Salonul „Bucovina Construct Ambient” va putea fi vizitat până duminică 24 august a.c., firmele expozante fiind împărţite în două zone distincte, „Expo Construct” şi „Expo Lemn”.