marți, 30 septembrie 2008

Beţi la volan pe drumurile din judeţ


Poliţiştii de la Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava au depistat, în trafic, şase şoferi care au consumat băuturi alcoolice, toţi aceştia alegându-se cu dosar penal. Dintre cei şase şoferi, patru se aflau în stare avansată de ebrietate. Toţi cei depistaţi că au consumat băuturi alcoolice au rămas fără permise de conducere. Acţiunea s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, echipajele de poliţie fiind prezente pe mai multe drumuri din întreg judeţul. Potrivit unui comunicat al Poliţiei, cu dosar penal s-a ales şi un alt şofer, care a refuzat să sufle în alcool test şi să i se recolteze probe biologice.

În urma acţiunii de control a poliţiştilor suceveni, aceştia au aplicat 379 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29.450 de lei. Dintre acestea, 114 de amenzi au fost aplicate pentru viteză, 8 pentru opriri sau staţionări neregulamentare, 36 pentru lipsa centurii de siguranţă, şi 178 pentru alte abateri. Poliţiştii au mai amendat 12 pietoni, 14 conducători de mopede, şase biciclişti şi patru căruţaşi.