vineri, 13 februarie 2009

Renault, lovita puternic de criza

Criza financiara a lovit puternic firma Renault. Constructorul francez de automobile a inregistrat pierderi de peste 980 de milioane de euro in cea de-a doua jumatate a anului 2008. Oficialii Renault spun ca se asteapta ca situatia sa se inrautateasca, pe masura ce vanzarile continua sa scada.

Reprezentantii Renault au refuzat sa faca previziuni pentru anul in curs. Ei au admis doar ca lucrurile stau mult mai rau decat s-ar fi asteptat.

"Situatia pietei (n.r. auto) va fi mult, mult sub ce ne asteptam, din nefericire. Si unele din obiectivele noastre vor deveni nerealiste. Deci va trebui sa renuntam la ele astfel incat sa nu punem in pericol alte obiective importante, ca incercarea de a avea venituri pentru anul acesta", a declarat Carlos Ghosn, seful executiv al Renault.

Pentru a face fata crizei, oficialii Renault spun ca trebuie reduse costurile. De altfel, conducerea grupului a anuntat inca din septembrie desfiintarea a 6.000 de locuri de munca la filialele din Europa si Franta.

Vestile proaste anuntate de conducerea Renault i-au scos in strada pe angajatii de la filiala spaniola a firmei. Acestia au organizat un protest in fata sediului central din Paris.

Efectele crizei financiare asupra industriei auto se vor face simtite, insa, mult timp de acum incolo.

"Criza cu care se confrunta industria automobilelor este profunda. Risca sa fie lunga si fara indoiala va schimba peisajul industrial", a mai declarat Carlos Ghosn.

Pentru a veni in ajutorul acestui sector grav afectat de criza, presedintele Nicolas Sarkozy a aprobat cu doar cateva zile in urma credite totale de 6,5 miliarde de euro pentru industria auto. Compania Renault, producatorul numarul doi de automobile din Franta, va beneficia de un imprumut de trei miliarde euro.

Sursa: Antena 3

0 comentarii: