joi, 12 iulie 2007

Aglomeraţie pe funcţiile rămase vacante în PD Suceava

Funcţiile de conducere rămase vacante în organizaţia municipală Suceava a PD „fac cu ochiul” celor care tânjesc în vârful ierarhiei politice. Cele şapte posturi vacantate din diverse motive, patru de secretar executiv şi câte unul de secretar general, vicepreşedinte şi trezorier vor fi scoase la bătaie duminică, 15 iulie, când va avea loc şedinţa Consiliului de Coordonare Local al PD în sala mică a Casei de Cultură. Doritorii de funcţii politice au început deja să apară. Potrivit liderului democraţilor din municipiul reşedinţă de judeţ, Niculai Barbă (foto), pentru funcţiile de secretar general şi vicepreşedinte s-au înregistrat deja câte trei candidaturi, pentru cele de secretar executiv cinci candidaturi, iar pentru cea de trezorier o candidatură. Termenul de depunere a candidaturilor expiră astăzi ora 12. Barbă nu a dorit să facă nominalizări, pentru a nu crea disensiuni în organizaţie, însă după cum am mai anunţat, unul dintre ce care râvnesc la vârful organizaţiei este şi Brînduşel Nichitean, care vizează una din funcţiile de secretar general sau vicepreşedinte. „Un punct important pe ordinea de zi îl constituie dezbaterile pentru alegerile locale şi pentru Parlamentul European. Ne propunem ca până la 1 septembrie să nominalizăm militanţii PD care vor elabora proiecte şi dezbateri cu implicarea personalităţilor locale din PD şi din afara lui. Pentru început, acţiunile vor fi direcţionate pe două teme, şi anume o primă direcţie va însemna acţiuni specifice funcţiei de primar, viceprimar, iar a doua direcţie va însemna promovarea unor proiecte şi dezbateri specifice activităţii Consiliului Local. Din rândul persoanelor care se vor implica eficient şi se vor evidenţia în cadrul acestor acţiuni vor fi nominalizaţi candidaţii PD atât pentru Consiliul Local, cât şi pentru funcţia de primar”, a mai spus Barbă.

0 comentarii: