duminică, 15 iulie 2007

Dosar penal pentru port ilegal de cuţit

Un bărbat din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de poliţişti având un cuţit asupra sa. Marţi după-amiază, în jurul orelor 17:30, Poliţia Suceava a fost sesizată, prin Serviciul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre faptul că în zona pieţei agroalimentare din centrul municipiului, un bărbat face scandal şi are un cuţit asupra sa. În scurt timp, la faţa locului a ajuns o patrulă a Biroului Poliţiei de Ordine Publică, oamenii legii identificându-l pe scandalagiul cu cuţit în persoana lui Cristi S., în vârstă de 38 de ani, din localitate. „Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal conform Legii nr. 61/1991 (n.r. –privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice)”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Sergiu RUSU

0 comentarii: