marți, 17 iulie 2007

Servicii de termoficare de calitate pentru 15 la sută din sucevenii din municipiu

Servicii de termoficare de calitate pentru 15 la sută din sucevenii din municipiu

Sunday, 15 July 2007

ImageDe anul acesta, o parte din populaţia municipiului Suceava va avea la dispoziţie apă caldă indiferent de ora din zi sau din noapte. Fondurile obţinute de Termica Suceava, în baza proiectelor depuse la Ordonanţa 48, sunt utilizate pentru reabilitarea parţială a sistemului de termoficare, în principal, pentru modernizarea a 5 puncte termice, din importante cartiere ale Sucevei. Cele 5 puncte termice care sunt în curs de modernizare în acest an, cu tot cu conductele de distribuţie aferente, sunt: Intersecţie Mărăşeşti, Liliacul, Cuza Vodă 3, Zamca 5 şi Obcini 3.

Directorul societăţii de termoficare a Sucevei, Constantin Plăcintă, a precizat că prin modernizarea acestor puncte termice nu doar că vor fi mult reduse pierderile înregistrate în reţelele de transport şi distribuţie, la nivelul întregului oraş, ci vor fi oferite şi servicii mult mai bune consumatorilor racordaţi la acestea.
Mai exact, aproximativ 15 la sută din populaţia Sucevei, care este racordată la cele 5 puncte termice, va avea la dispoziţie apă caldă non-stop, la parametri optimi, fiind eliminat şi un alt neajuns al actualelor instalaţii, cel de răcire a apei de pe conducte, motiv pentru care dimineaţa mulţi trebuie să aştepte minute bune cu robinetele deschise, până când ajunge şi apa caldă.
Constantin Plăcintă a ţinut să precizeze că cei care vor beneficia de reabilitarea celor 5 puncte termice vor avea şi o serie de neajunsuri vara aceasta, mai exact, două sau trei luni de zile, cât vor dura lucrările de înlocuire a conductelor de distribuţie, aceştia nu vor beneficia deloc de apă caldă.
Pentru reabilitarea celor 5 puncte termice sunt necesare aproximativ 20 de milioane de lei.
Acest program, de modernizare a punctelor termice, va fi extins la nivelul întregului municipiu, pe măsură ce vor fi obţinute fondurile necesare, un mare avantaj constând în recuperarea investiţiilor făcute, prin reducerea pierderilor şi a costurilor totale ale gigacaloriei.
Conform estimărilor directorului SC Termica SA, investiţia care va fi făcută anul acesta în modernizarea celor 5 puncte termice poate fi recuperată în 10 ani, numai din reducerea pierderilor din reţeaua de distribuţie. (I. B.)

0 comentarii: