vineri, 24 august 2007

"Ţinutul banditesc"

Un pensionar din Rădăuţi a fost omorît zilele trecute, iar trupul său abandonat undeva pe un cîmp.

Ca să mai adune un ban, pensionarul făcea taximetrie, la vîrsta la care alţii, avînd o pensie frumuşică, stau fără grijă acasă şi-şi cresc nepoţii. Aşa că după o viaţă de trudă, bărbatul nu a avut parte de o moarte naturală. Pentru omul despre care vorbim, oricum nu se mai poate face nimic. Făptaşii vor suporta consecinţele, ducîndu-se în iadul de pe pămînt şi sînt absolut convinsă că nici un pensionar care face taximetrie nu va renunţa la munca sa, "fabula" aceasta crudă nelăsîndu-se cu învăţăminte. Asta pentru că în România, se ştie, majoritatea pensionarilor duc o existenţă mizerabilă, iar cei care se mai simt în putere, mai strîng cum pot un bănuţ. Nu mă interesează originea asasinilor pentru că nu vreau să dau nas în nas cu Consiliul de Discriminare. Multe s-au schimbat în România în ultimii ani, prin administraţii, bravo, bravo, au fost angajaţi consilieri ai nu ştiu căror etnii, sîntem europeni, avem vederi largi, fiecare cu religia şi limba lui şi, ca buni români, numai pielea nu am dat-o de pe noi. De multă vreme însă, toleranţa stă la masa cu nedreptatea şi, s-o spunem pe şleau, cu ploşniţele şi păduchii din capetele unora. M-am săturat să merg în tren şi mi se facă rău de la mirosul produs de trupurile nespălaţilor "europeni". Pe locul unde a fost asasinat taximetristul ar trebui să se spună o pancartă mare cu următoarele cuvinte: "Ţinutul banditesc". Chiar dacă ţinutul este numai de doi metri, în ţara asta fiecare loc trebuie să aibă denumirea adecvată...

0 comentarii: