vineri, 24 august 2007

„Lumea nu pleacă de la PLD ci vine spre PLD”


Politica


AndreicaRomica.jpgDeclaraţia vicepreşedintelui PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc prin care anunţa că mulţi dintre membrii plecaţi la PLD s-au reîntors în PNL, nu a rămas fără replică din partea PLD. Astfel deputatul PLD Romică Andreica susţine că declaraţia lui Steiciuc precum că „fiii rătăcitori” se întorc în PNL, nu face decât să confirme rătăcirea în care se găseşte acesta. „El, de la înălţimea biroului de viceprimar, al doamnei Angela Zarojanu, în care îşi desfăşoară activitatea cu normă întreagă, a pierdut legătura cu realitatea şi spune lucruri trăsnite. Membrii PNL care au aderat la PLD au făcut acest lucru renunţând la funcţii şi demnităţi, lucru de neînţeles şi de neacceptat pentru domnul Steiciuc. Toţi aceşti oameni au renunţat la PNL deoarece au constatat că doctrina şi principiile liberale sunt călcate în picioare pentru ca grupurile de interese din interiorul partidului să beneficieze de avantajele guvernării” se precizează într-un comunicat de presă semnat de deputatul Andreica. Acesta mai spune că liberalii s-au înscris în PLD pentru simplu fapt că nu au fost de acord cu politica susţinută şi de Steiciuc de apropiere de PSD, cu scopul de a rămâne la guvernare cu orice preţ şi prin compromisuri care uneori duc spre latura penibilului. Parlamentarul sucevean mai menţionează că afirmaţia lui Steiciuc, precum că o parte dintre membrii PLD ar dori să se întoarcă în PNL „este o aberaţie emanată din laboratoarele de intoxicare ale domnului Steiciuc”, precizând că în realitate, nici un membru PLD nu şi-a exprimat intenţia de a părăsi partidul, mai mult decât atât foarte mulţi membri PNL şi-au manifestat intenţia de a adera la PLD, sătui de politica agreată de Steiciuc, de apropiere de PSD. „Probabil că, atunci când vorbeşte de fii rătăcitori, domnul Steiciuc se referă la gateriştii asupra cărora face presiuni pentru a se înscrie în PLD. Este de notorietate apropierea politică şi de afaceri a domnului Steiciuc faţă de PSD. Domnului Steiciuc îi convine de minune situaţia actuală, rugându-se şi de parlamentarii PSD să nu îşi voteze propria moţiunea de cenzură. Rătăcirea în care se găseşte domnul Steiciuc este determinată de iminenta pierdere a puterii de către PNL şi de aceea confundă lucrurile: lumea nu pleacă de la PLD ci vine spre PLD” se mai spune în comunicatul de presă.

0 comentarii: