duminică, 20 ianuarie 2008

Criză de locuri la grădiniţă, la Suceava



O criză mare de locuri este în grădiniţele sucevene. Părinţii copiilor care au împlinit trei ani deja au venit pentru înscrieri, însă nu toţi vor reuşi să îşi înscrie copii. Un proiect de lege prevede ca învăţământul obligatoriu să înceapă de la această vârstă.

Gradiniţele din Suceava nu mai fac faţă numărului mare de cereri. La unele grădiniţe, înscrierile pentru anul şcolar viitor deja s-au încheiat.

"Înscrierile s-au derulat din 10 ianuarie şi s-au terminat în două zile. Am înscris 50 de copii pentru două grupe mici şi s-a înfiinţat şi o listă de aşteptare", spune Maria Matei, director de grădiniţă.

În unele unităţi preşcolare s-a ajuns ca într-o singură grupă să fie 40 de copii, în condiţiile în care normele cer ca numărul lor să nu depăşească 20.

Părinţii se plâng că e din ce în ce mai greu să găseşti un loc la grădiniţe. Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a găsit o soluţie temporară pentru această situaţie. Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Laurenţia Hacman, spune că "unde s-a impus, s-a suplimentat numărul de copii la grupă, în cazul în care spaţiul o permitea."

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a solicitat recent Ministerului Educaţiei şi Cercetării fonduri pentru construcţia în judeţ a încă 42 de grădiniţe.

0 comentarii: