joi, 17 ianuarie 2008

Exploatări forestiere ilegale

Pădurile aparţinând Primăriei Ceahlău, din judeţul Neamţ, au fost jefuite chiar de cei care le păzeau

Un control efectuat de Direcţia Generală de Control Silvic şi Cinegetic (DGCSC) arată că în Ocolul Silvic Ceahlău s-au petrecut lucruri dubioase în ceea ce priveşte exploatarea pădurilor. Neregulile constatate scot la iveală faptul că în schema de jaf a masei lemnoase au fost implicate chiar instituţiile care ar fi trebuit să păzească avutul obştesc.

În raportul de control, încheiat de DGCSC în ul­tima lu­nă a anu­lui 2007, este menţionat faptul că în sistemul de exploatare a lemnului sunt implicate persoane din fosta conducere a Direcţiei Silvice Neamţ, precum Doru Buftea - ex-directorul instituţiei, şi Toader Cojocariu, fosul şef de la Ocolul Silvic Ceahlău. Chiar şi Primăria Ceahlău este implicată în înstrăinarea unor suprafeţe de masă lemnoasă către unii agenţi economici, vânzări pe care le-a efectuat fără a deţine aprobările necesare.

Ce scrie în raport

Mai exact, corpul de control al direcţiei menţionate scoate în evidenţă faptul că fostul director al Direcţiei Silvice Neamţ "a aprobat în mod nejustificat constituirea a trei partizi de masă lemnoasă, cu suprafaţa de 473 de hectare, proprietate publică a comunei Ceahlău, pentru care cele două instituţii nu aveau încheiat un contract de administrare sau asigurare de servicii silvice". Cu toate acestea, Direcţia Silvică a eliberat documentele necesare pentru transportul acestor cantităţi de lemn.

Din suprafaţa menţio­nată, Primăria Comunei Ceahlău a vândut masă lemnoasă unei societăţi comerciale, "deşi legislaţia nu prevede pădure proprietate privată a primăriilor, iar proprietatea publică este inalienabilă". Cu alte cuvinte, primăria comunei a primit aprobare de cotă pentru masă lemnoasă, de la Inspectoratul de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Suceava, chiar dacă studiul silvo-pastoral nu era intrat în vigoare.

Mai departe, comunitatea locală le-a vândut unei societăţi comerciale, ilegal, fără să mai întocmească vreun studiu, obligatoriu în astfel de ca­zuri. Ca neregulile să fie complete, Primăria Ceahlău nici nu a organizat licitaţii sau negocieri directe cu societatea la care a vândut lemnul, încălcând astfel alte legi în vigoare, dar care, după cum se vede, la munte nu mai funcţionează.

Primăria Ceahlău nu reclamă furturile

Unul dintre funcţionarii care s-au ocupat direct de aceste ilegalităţi este Ion Ţigănici, paznicul păşunilor Primăriei Ceahlău, care a fost prins, în mai multe rânduri, că a permis tăieri ilegale de material lemnos de la 10 metri cubi, până la 200 de metri cubi.

Respectivul funcţionar, angajat de Primăria Ceahlău, a fost şi cercetat penal, dar a primit NUP pentru că primăria nu s-a constituit parte civilă în acţiune, motivând că tăierea arborilor nemarcaţi s-a făcut pentru prevenirea inundaţiilor, în regim de urgenţă.

Constantin Şchiopu, primarul comunei, spune că nu s-a vândut lemn în ultimii 4 ani, mai ales către societăţi private şi că Ion Ţigănici a primit nişte amenzi. Ovidius Mărcuţianu, actualul director al Direcţiei Silvice Neamţ, precizează însă că a primit rezultatul controlului în decembrie 2007 şi că a purtat deja o discuţie cu predecesorul său la funcţia pe care o deţine.

"Mai avem 30 de zile să efectuăm cercetările necesare şi să discutăm cu persoanele implicate.

Am vorbit deja cu domnul Buftea şi este clar faptul că nu directorul este cel care aprobă constituirea partizilor sau eliberează documentele cu regim special. Acesta este atributul celor de la Ocolul Silvic".

0 comentarii: