miercuri, 20 februarie 2008

PSD reloaded

PSD va declanşa, la Consiliul Naţional, lupta pentru redobândirea primei poziţii politice în România, a anunţat, duminică, prim-vicepreşedintele PSD Suceava, euro-deputatul Cătălin Nechifor, care a subliniat că reforma impusă PSD de adversarii politici a fost o încercare de destructurare a partidului. Într-un comunicat de presă, dl Nechifor îi anunţă pe cei care „recomandă călduros” reforma fără de sfârşit, de la Traian Băsescu şi Emil Boc la Gheorghe Flutur, că 22 februarie va fi ziua în care PSD trebuie să ia o decizie pentru viitor.

„Ori continuăm reforma impusă din afară şi ne menţinem la un scor electoral de circa 20%, ori ne propunem să punem capăt tendinţelor de acumulare a puterii în stat în zona prezidenţială şi să ne comportăm ca un partid capabil să ofere românilor o adevărată schimbare în bine”, susţine eurodeputatul sucevean. El arată că reforma pe care adversarii politici au impus-o PSD timp de trei ani a fost doar o încercare de destructurare politică, de identificare a unei etichete publice, aşa cum au procedat în trecut cu tema corupţiei sau cea a partidului-stat, reducând la aproape jumătate tendinţa de vot la adresa PSD, în com-paraţie cu 2004. „Românii nu îşi doresc un PSD reformat după modelul pe care preşedintele Băsescu şi exponenţii partidului prezidenţial au încercat să îl impună. Reforma nu înseamnă înlăturarea unor oameni, ci mai degrabă capacitatea de a recunoaşte unde s-a greşit şi de a învăţa din greşeli. PSD are nevoie acum, mai mult decât niciodată, de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea, alături de Mir-cea Geoană, Titus Corlăţean, Cristian Diaconescu şi ceilalţi membri de partid”, a arătat Nechifor. El a mai subliniat că PSD trebuie să revină acolo unde îi este locul, într-o Românie în care nivelul de trai nu a crescut în cei trei ani de „Să trăiţi bine”, în care sărăcia este reflectată prin faptul că în România sunt şase dintre cele mai sărace regiuni europene şi în care „lipsa de proiect politic ne pune în imposibilitatea de a accesa fonduri europene”.

0 comentarii: