luni, 14 aprilie 2008

PNG mizează pe tinereţea candidaţilor la primării


Prezent la Suceava la sfârşitul săptămânii trecute, vicepreşedintele PNG, Constantin Lupu, a declarat că partidul pe care îl reprezintă va fi cel care va da startul schimbării clasei politice din România. Lupu a sus că acest lucru va fi demonstrat după alegerile locale din acest an, pentru care PNG are pregătită o echipă de candidaţi tineri, capabili să aducă o schimbare atât în politică, cât şi în administraţie. „Cred că acum, la 90 de ani de la dezrobirea României, tot din Moldova, şi în special din Bucovina, va porni dezrobirea ţării de actuala clasă politică, care a demonstrat că şi-a urmărit doar propriul interes, în detrimentul oamenilor”, a declarat vicepreşedintele PNG Suceava. El a dat ca exemplu judeţul Suceava, unde cel puţin la nivelul localităţilor urbane, PNG a lansat în lupta electorală pentru funcţiile de primar persoane tinere, care au demonstrat până în prezent că au reuşit ca prin forţe proprii să se realizeze din punct de vedere profesional. Astfel, Constantin Lupu a amintit de Mihaela Moroşanu, în vârstă de 32 de ani, candidat la primăria municipiului Suceava, de Eliza Panţiru de 31 de ani, candidat pentru primăria Gura Humorului, Liviu Stoleru – Câmpulung Moldovenesc, Costică Todiu - Fălticeni, Romeo Marcu – Rădăuţi. „Sunt oameni noi, care au demonstrat calităţi de buni manageri. Oameni care au ştiut să dezvolte o afacere fără a da şpagă şi fără a apela la tot felul de pile”, a declarat Constantin Lupu. El a adăugat că toate aceste persoane vor reuşi să demonstreze că sunt cele mai potrivite persoane pentru a conduce localităţile în care candidează.