marți, 29 iulie 2008

Flutur va cere convocarea Consiliului euroregiunii Prutul de Sus


Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, pentru MEDIAFAX, că se va întâlni marţi cu guvernatorul regiunii Cernăuţi din Ucraina căruia îi va cere convocarea Consiliului euroregiunii Prutul de Sus pentru ca acesta să solicite CE fonduri pentru reconstrucţia infrastructurii din zonă.

Flutur a precizat că se va întâlni cu guvernatorul regiunii Cernăuţi la ora 15.00, la punctul de frontieră Siret, şi va discuta cu acesta despre ultimele evenimente din zona judeţului Suceava şi de la graniţa cu Ucraina, în privinţa inundaţiilor.

"Intenţionez să-i cer convocarea Consiliului euroregiunii Prutul de Sus pentru a solicita fonduri de urgenţă Comisiei Europene, prin programul de cooperare transfrontalieră pentru infrastructură”, a spus Flutur.

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a criticat, luni, comunicarea "foarte săracă" dintre autorităţile române şi cele ucrainene pe tema inundaţiilor din nordul Moldovei, precizând că informaţiile despre starea reală a debitelor au ajuns târziu la autorităţile române.

"Comunicarea cu ucrainenii este foarte săracă. Nu avem informaţii suficiente şi la timp din Ucraina, pentru a şti ce putem şi ce trebuie să facem noi, aici", a declarat, luni, ministrul David, aflat la Rădăuţi-Prut, în judeţul Botoşani, localitate distrusă în mare măsură de apele revărsate ale Prutului.

MAE a anunţat, luni, printr-un comunicat, remis MEDIAFAX, că ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu a avut, în cursul după-amiezii, o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Markiyan Kulyk.

"În cadrul întrevederii, la care a fost prezent şi Gheorghe Stoica, secretar de stat în Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, s-a discutat despre importanţa unei cooperări cât mai eficiente între autorităţile de resort române şi ucrainene pentru gestionarea efectelor recentelor inundaţii din zona de frontieră dintre cele două ţări. Partea română a propus părţii ucrainene realizarea unei evaluări comune de către specialiştii români şi ucraineni a situaţiei, a posibilelor evoluţii hidro-meteorologice şi a măsurilor care pot fi luate în continuare. În acest cadru, partea română a arătat că o echipă de experţi hidrologi este gata să se deplaseze în Ucraina, în zonele afectate şi a solicitat acceptul părţii ucrainene în acest sens", se arată în comunicat.