miercuri, 20 august 2008

Prefectura vrea firme puternice pentru reconstrucţia caselor

Prefectura judeţului Suceava caută firme de construcţii puternice care să poată construi un număr mare de case în acelaşi timp în vederea urgentării refacerii locuinţelor distruse sau afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie 2008. Prefectul Alexandru Băişanu a precizat că în judeţul Suceava au început să vină materialele de construcţie achiziţionate de Guvern pentru reconstrucţia caselor. "Vrem să angajăm societăţi puternice, care să poată construi grupuri de cel puţin zece case. Este mai convenabil şi mai eficient să lucrăm cu astfel de firme mari, decât să avem câte o societate la fiecare casă", a explicat Băişanu. El a adăugat că la mijlocul acestei săptămâni va avea o întâlnire cu primarii din toate localităţile afectate de inundaţii, care vor trebuie să prezinte exact o situaţie cu noile amplasamente ale caselor care urmează a fi reconstruite. Pe de altă parte, Alexandru Băişanu a spus că va avea o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, astfel încât fondurile pe care cele două instituţii le-au colectat pentru sinistraţi să fie folosite la dotarea şi finalizarea caselor. "Guvernul trimite materiale de construcţie şi plăteşte manopera pentru refacerea caselor, dar numai "la roşu". Din acest motiv vrem ca banii strânşi din donaţii, în conturile Prefecturii şi Consiliului Judeţean Suceava să îi folosim pentru a termina casele, adică să le dotăm cu ceea ce le trebuie oamenilor", a mai precizat prefectul judeţului. El a arătat că în contul deschis de Prefectură pentru sinistraţi s-au strâns aproape 650 milioane de lei.