miercuri, 3 octombrie 2007

Comisarii de mediu suceveni au dat amenzi şi în judeţul Neamţ





Doi comisari de mediu suceveni au făcut parte dintr-o echipă care a întreprins mai multe controale în Neamţ, judeţul vecin, fiind vizat Parcul Naţional „Ceahlăul”, la acţiune participând

şi alţi lucrători specializaţi din structura Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu, cu sediul la Suceava.

Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Constantin Harasim, spune că, în primul rând, în vizor au fost luate exploatările forestiere. Astfel, ca urmare a abaterilor constatate, au fost date 6 amenzi în sumă de 38.500 mii lei. Pe de altă parte, cele două societăţi de debitare a materialului lemnos, găsite cu deficienţe, s-au ales cu sancţiuni contravenţionale de 6000 şi, respectiv, 3000 de lei. Dl. Harasim relevă că nu este prima dată în care se fac verificări mixte, scopul fiind asigurarea caracterului obiectiv al acestora.

„Pentru obiectivitate, ne sprijinim reciproc, astfel încât să nu existe suspiciuni asupra eventualelor interese pe care unii dintre lucrătorii Gărzii de Mediu le-ar putea avea la unele societăţi controlate”, a precizat Harasim, menţionând că, de asemenea, la un control la Ambro Suceava, au luat parte şi colegi de la instituţia similară nemţeană.

Comisariatul Regional al Gărzii de mediu Suceava are în subordine comisariatele judeţene din Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui şi Neamţ.

0 comentarii: