vineri, 2 noiembrie 2007

Sistemul de acordare a ajutoarelor pentru încălzire se va menţine până la sfârşitul anului


Guvern



Sistemul de acordare a ajutoarelor pentru încălzire se va menţine până la 31 decembrie 2007, cu toate că pensiile au crescut, a declarat primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu după şedinţa de Guvern. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului, Executivul a luat decizia ca beneficiarii acestor ajutoare să fie scutiţi de depunerea de noi declaraţii de venituri la primării, în condiţiile în care, începând cu 1 noiembrie aceştia au beneficiat de indexarea pensiilor.

Conform legii ei ar fi trebuie să meargă din nou la primărie şi să îşi actualizeze declaraţiile de venit.

Conform actului normativ adoptat în şedinţa de astăzi, rămân în vigoare declaraţiile cu veniturile depuse în cursul lunilor septembrie şi octombrie 2007.

Noile declaraţii vor fi depuse doar după 1 ianuarie 2008, când veniturile vor include şi majorarea integrală a pensiei, respectiv valoare punctului de pensie va fi de 5.810.000 lei vechi (respectiv 37,5% din salariul mediu brut).

0 comentarii: