miercuri, 30 ianuarie 2008

Nepotul «regelui hårtiei» din Franta s-a prabusit cu avionul la Suceava



Nepotul «regelui hårtiei» din Franta s-a prabusit cu avionul la Suceava Directorul general adjunct al fabricii de celuloza si hârtie Ambro din judetul Suceava a sfârsit tragic, ieri dimineata, in urma unui accident aviatic. Aflat la bordul unui avion ultrausor, de tip FK 14, cu doua locuri, Eric Rossmann, in vârsta de 38 de ani, s-a prabusit in apropiere de Aeroportul Stefan cel Mare din Salcea, pe un ogor din localitatea Siminicea.

In jurul orei 11.10, Eric Rossmann a decolat de pe aeroportul din Suceava. Avea in plan un zbor de agrement in jurul aeroportului, asa cum facea adesea. Tragedia s-a petrecut dupa numai jumatate de ora de la decolare. Pe un câmp din apropierea comunei Siminicea, avionul a intrat brusc in picaj. In câteva secunde aparatul s-a infipt cu botul in pamânt, pilotul ramânând in carlinga.

„Am auzit o explozie si m-am uitat in directia de unde a venit zgomotul. Am observat avionul care era in picaj si apoi s-a infipt cu botul in aratura. Am fugit rapid la fata locului pentru a-i ajuta pe cei aflati in avion. Când am ajuns lânga avion, am observat ca era o singura persoana, care deja murise”, a declarat Viorel Boicu, martorul tragediei de ieri. Imediat a fost alertata Politia, iar la fata locului s-au deplasat reprezentanti de la toate institutiile abilitate sa ia masuri si sa demareze cercetarile pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului aviatic. Pentru pilot nu a existat insa nici o sansa, carlinga strivin-du-l in momentul impactului cu solul. Potrivit unor surse din Politie, pilotul ar fi încercat sa se parasuteze, în conditiile în care în avion a fost gasita o parasuta deschisa. Avionul, care nu este prevazut cu cutie neagra, va fi desfacut bucata cu bucata si dupa ce se vor analiza toate detaliile, se va putea trage o concluzie cu privire la cauzele tragediei.
Ancheta a fost preluata de un procuror de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Suceava, la fata locului sosind spre seara si reprezentanti ai Autoritatii Aeronautice Civile din România.
O tragedie si mai mare s-ar fi putut petrece daca avionul ar fi cazut peste casele aflate in apropiere. Dupa cum ne-a declarat primarul comunei Siminicea, Gheorghe Halita, avionul s-a prabusit la doar 500 de metri de o zona locuita.

Eric Rossmann este nepotul patronului grupului francez de firme Rossmannn, unul dintre cei mai mari producatori de carton si hârtie din Europa. Victima accidentului de ieri a fost director general al Ambro Suceava, firma aflata in portofoliul grupului Rossmann, in perioada 2001 - 2002 si 2005 – 2006. In ultimii doi ani, Eric Rossmann a fost numit in functia de director general adjunct, conducerea fabricii fiind preluata de Paul Henry. Eric este nepotul proprietarului grupului de firme Rossmann, Bernard Rossmann, care detine combinate de celuloza in Europa si in Africa.

Pilotul avea la activ 120 de ore de zbor
Eric Rossmann obtinuse brevetul de zbor in vara anului 2007, când a urmat cursurile de zbor alaturi de un om de afaceri din Suceava. Avea la activ in jur de 120 de ore de zbor, dintre care peste 60 de ore cu avionul cu care s-a prabusit in cursul zilei de ieri. Putin experimentatul pilot urmase 100 de ore de cursuri teoretice si 40 de ore de zbor, efectuate cu un instructor specializat, dupa care a sustinut un examen la Aeroclubul Român. Avionul pe care-l pilota in momentul producerii accidentului a fost cumparat anul trecut si a costat in jur de 60.000 de euro. Omul de afaceri era casatorit si avea o fetita.

Eric Rossmann nu avea nevoie de culoar de zbor
Potrivit spuselor comandantului Aeroportului Suceava, Dan Asmarandei, pentru a zbura cu un avion de tip Polaris FK 14, Eric Rossmann nu avea nevoie de un culoar de zbor prestabilit. Pentru a decola, acesta avea nevoie doar sa transmita catre Aeroclubul Român un plan de zbor, care sa contina ora la care decoleaza, zona ce urmeaza sa fie survolata si perioada estimata a zborului. „El avea acest plan de zbor, cerinta obligatorie pentru a putea decola. Oricum, astfel de avioane zboara in spatiul aerian necontrolat, unde nu interactioneaza cu alte avioane de mari dimensiuni”, a explicat Haralambie Pentelescu, comandantul Aeroclubului Tehnic Suceava.

Angajatii AMBRO Suceava: «A fost un tip exceptional»
Vestea mortii directorului general adjunct a cazut ca un trasnet peste angajatii fabricii. Toti angajatii au vorbit ieri despre cel care le-a fost sef in ultimii ani. Prin vocea liderului sindicatului „Arborii Bucovinei” din cadrul SC Ambro, Costel Buta, angajatii au transmis un mesaj. Liderul de sindicat l-a caracterizat pe Eric Rossmann ca fiind un „tip exceptional”, subliniind ca in perioada in care acesta a fost director al SC AMBRO Suceava nici unul dintre angajatii fabrici nu a fost disponibilizat. „A fost o persoana deosebita, respectuoasa cu toata lumea si avea toate calitatile pentru un director. Dar cel mai important este ca, pe perioada cât a fost directorul fabricii noastre, nu s-a facut nici o disponibilizare, si deci nimeni nu si-a pierdut locul de munca”, ne-a declarat Costel Buta.

0 comentarii: