vineri, 15 februarie 2008

12 copii repatriaţi din Italia, Spania sau Portugalia au fost reintegraţi în familie


Actualitate



Un număr de 12 copii repatriaţi din Italia, Spania sau Portugalia au fost reintegraţi în familie de către Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPDC) Suceava. Directorul DGASPDC Suceava, Gheorghe Straton, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că fenomenul de repatriere a copiilor se amplifică, mai ales după evenimentele de la sfârşitul anului trecut din Italia.

Acesta a subliniat că instituţia pe care o conduce are ca principal scop interesul major al copilului, acesta fiind reintegrarea în familia lărgită şi doar în cazurile în care această integrare nu este posibilă se apelează la instituţionalizare.

Şeful instituţiei mai spune că specialiştii instituţiei monitorizează 375 de cazuri de copii ce pot ajunge în situaţie de risc, cele mai multe, 131 de cazuri din cauza neglijenţei părinţilor, iar în 25 de cazuri copiii sunt abuzaţi fizic de părinţi.

De asemenea mai sunt monitorizate şi cazurile în care există risc de separare a copiilor de familie din cauze neimputabile părinţilor care sunt bolnavi şi au mijloace băneşti reduse, cazuri cu copii cu dizabilităţi şi cele ale copiilor străzii.

0 comentarii: