vineri, 22 februarie 2008

Amenzi pentru furnizarea caldurii


Actualitate - Amenzi pentru furnizarea caldurii
Furnizorii de agent termic din Bucuresti, Brasov, Iasi, Alexandria, Suceava si Craiova au fost amendati cu cate 2.000 de lei fiecare pentru neregulile constatate de inspectorii de la ANRSC.

"Abaterile constatate sunt legate de lipsa bilanturilor energetice, a contractelor de furnizare incheiate intre operator si utilizatori, precum si a unei proceduri de stabilire si facturare a energiei electrice", a precizat Laurentiu Gavrila, director adjunct la Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (ANRSC). Controlul a fost facut in urma sutelor de sesizari primite de autoritati de la cetatenii care s-au plans ca platesc facturi prea mari la caldura. Concluzia controlului nu a fost cea asteptata de cetatenii nemultumiti care doreau sa-si recupereze banii platiti in plus fata de vecinii lor. Inspectorii ANRSC au precizat ca ei au competente de control numai pana la gigacalorimetrul de la scara, iar mai departe se ocupa asociatiile de proprietari si primariile. Nici plangerile legate de modul cum firmele care au montat repartitoarele au calculat facturile nu au primit un raspuns favorabil. Inspectorii au constatat cauzele ce au dus la incarcarea facturilor achitate de cetatenii din anumite orase. De exemplu, la Brasov pierderile reale pe reteaua de transport si distributie ajung la 43%, fata de 21% cat este aprobat de ANRE pentru calcularea tarifului. De asemenea, consumurile mari se explica si prin instalatiile interioare defecte, dezechilibrate ca urmare a debransarilor ilegale si prin lipsa de implicare a primariei. In plus, furnizorul de agent termic din Brasov nu are o procedura proprie de facturare, aprobata de ANRSC, ceea ce a dus la emiterea unor facturi incorecte. "In Bucuresti, in 2007, consumul mediu pentru un apartament de 50 de metri patrati a fost de 8,9 gigacalorii, iar pretul platit de o familie pe intregul an a fost de aproximativ 900 de lei, fapt constatat si la Timisoara, Cluj, Iasi, Miercurea-Ciuc, unde se inregistreaza consumuri sub 8 gigacalorii, in timp ce in Brasov, unde controlul continua, consumul a fost de 13,5 gigacalorii", a afirmat secretarul de stat al MIRA, Marian Petrache. Acesta a precizat ca factura pe luna ianuarie nu o va depasi pe cea din decembrie si va fi cuprinsa intre 150 si 250 de lei, iar cea din martie va fi mai mica. Cei fara repartitoare vor plati cu 10-20% in plus pentru caldura fata de cei care au aparate, proportia exacta fiind stabilita de asociatia de proprietari.

0 comentarii: