joi, 28 februarie 2008

Şapte tronsoane de cale ferată, scoase la licitaţie



Şapte tronsoane de cale ferată din judeţul Suceava, cu lungimi cuprinse între 21-40 de kilometri, sunt oferite spre închiriere firmelor interesate de activităţile de transport marfă şi călători pe calea ferată.Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Suceava, Ovidiu Milici, a declarat că instituţia a fost informată de Compania Naţională de Căi Ferate CFR-SA că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 1409 din 29 noiembrie 2007 pentru aprobarea condiţiilor de închiriere de către CFR SA a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, compania oferă, în regim de închiriere, tronsoane de cale ferată. Se pot înscrie la licitaţie operatori economici -persoane juridice sau grupuri de persoane juridice înregistrate în România, licenţiate conform prevederilor legale. “Compania închiriază secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile, în scopul realizării simultane a activităţilor de gestionare a infrastructurii, respectiv efectuarea serviciilor de transport feroviar public de marfă şi /sau de călători, în condiţiile legii”, a spus Milici.Firmele sau societăţile comerciale care doresc să închirieze aceste trasee sunt invitate la Consiliul Judeţean Suceava, unde li se vor furniza date suplimentare despre acest subiect.Termenul limită de depunere a ofertelor de închiriere este 10 martie a.c., iar licitaţiile vor avea loc prin Bursa Română de Mărfuri.

0 comentarii: