duminică, 13 iulie 2008

Concert Cargo şi Viţa de vie la Cetatea de Scaun a Sucevei

Distracţie



Muzică, spectacole, mici şi multă bere, asta li se pregăteşte sucevenilor, pentru luna august, la Cetatea de Scaun. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că platoul Cetăţii de Scaun va fi locul de desfăşurare al celei de a doua ediţii a Sărbătorilor Timişoreana, care se face la Suceava, după ce anul trecut a avut loc în aceeaşi perioadă cu Festivalul Medieval.

Evenimentul, organizat de Millenium Image, împreună cu Primăria Suceava, se va desfăşura în perioada 22 – 24 august.

„Vor fi trei zile de spectacole, cu Viţa de Vie, Cargo, Claudiu Mirică, Mircea Baniciu şi alţi artişti, iar pe lângă spectacole, în ultima zi vom avea şi un frumos foc de artificii. Sperăm să avem o acţiune reuşită, aşa cum a fost şi anul trecut”, a declarat primarul Ion Lungu.