miercuri, 9 iulie 2008

Sediul CJ sau... al Muzeului Satului Bucovinean


Actualitate




Odată ajunşi în faţa Palatului Administrativ Suceava, cetăţenii veniţi cu treburi „la împărăţie” vor avea surpriza incertitudinii dacă se află la locul potrivit, respectiv intrarea în sediul Consiliului Judeţean sau a Muzeului Satului Bucovinean. Întâmpinaţi de gardiana de la intrare, omul de rând se va întreba dacă acesta va rupe biletul de intrare „în muzeu” sau îl va îndruma spre camera unde va primi lămuriri la problemele pentru care a venit. Toate astea pentru că noul preşedinte al CJ doreşte să dea o faţă nouă instituţiei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a invitat marţi, salariaţii instituţiei pe care o conduce la o cupă de şampanie, cu ocazia zilei de naştere, el împlinind 48 de ani. În cadrul acestui eveniment festiv, Gheorghe Flutur şi-a inaugurat biroul, care a fost renovat în ultimele două săptămâni. Intrarea în noul birou al preşedintelui CJ se face printr-o poartă bucovineană tradiţională sculptată în lemn, iar în interior, mobilierul este simplu şi funcţional. Gheorghe Flutur a precizat că în zona porţii bucovinene va fi amplasat un cerdac stilizat unde va fi organizată o mini expoziţie permanentă, care să prezinte tradiţiile din Bucovina.

Totodată, preşedintele CJ Suceava a declarat că şi la intrarea în sediul Consiliului Judeţean va fi amplasată o poartă bucovineană, arătând că doreşte ca şi intrările în judeţ să fie marcate tot cu porţi bucovinene.

Gheorghe Flutur a mai anunţat că în curtea interioară a instituţiei urmează să fie construită o sală de conferinţe, ţinând cont că actualele săli ale instituţiei nu permit organizarea unor manifestări cu participare foarte numeroasă.