miercuri, 22 august 2007

PNL linistit

Parlamentari suceveni ai PSD nu vor vota moţiunea de cenzură ce urmează a fi depusă de propriul partid, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, vicepreşedintele Mihai Steiciuc.

El a recunoscut că i s-a confirmat faptul că unii dintre demnitarii social-democraţi nu vor da curs demersului conducerii PSD, deoarece nu este în interesul naţiunii. Steiciuc consideră că actualul Guvern trebuie susţinut pentru că are „rezultate bune”.

„Unii dintre parlamentarii PSD ai Sucevei au recunoscut că nu vor vota moţiunea de cenzură, fiind convinşi, ca şi noi, că iniţiativa nu este în interesul nici unui partid ca să se ajungă la anticipate”, a declarat Steiciuc.

El a subliniat chiar aspectul „distructiv” al unei asemenea acţiuni, considerând că ar fi „distrusă şi unltima şansă pentru a legea votului uninominal, care poate determina reformarea clasei politice româneşti”.

Referindu-se la eforturile care se fac pentru acreditarea ideii că PSD sprijină Guvernul Tăriceanu, vicepreşedintele Mihai Steiciuc este de părere că executivul de la Bucureşti trebuie susţinut în continuare de toţi românii.

„Acest Guvern trebuie susţinut de noi toţi pentru că are rezultate bune, iar dacă vrem să-l trântim numai de-al dracului înseamnă că numai interesul naţional nu te interesează”, a comentat purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Mihai Steiciuc.

0 comentarii: