miercuri, 22 august 2007

TSD si "Tinutul Bucovinei"

UO-TSD şi „Tinutul Bucovinei” Imprimare



Vicepreşedintele TSD naţional, Cătălin Nechifor, îl invită pe preşedintele Traian Băsescu să promoveze „Ţinutul Bucovina sau Ţara de Sus, dar ca pe un produs turistic şi nu ca pe unul cu conotaţii etnice”.

Invitaţia este asortată cu preoşuri vizavi de modul în care şeful statului s-a comportat în judeţele Covasna, determinând apariţia polemicilor cu tentă etnică. Nechifor speră că propunerea va fi onorată anul viitor, în momentul în care preşedintele Băsescu îşi va lua concediu.

Liderul tinerilor social-democraţi declarat că ceea ce s-a întâmplat în judeţul Covasna, după vizita preşedintelui, a redeschis „o rană veche”. „Considerăm că s-a deschis o nouă rană, una care părea că s-a înschis în spaţiul politic românesc, dar demersul nu este decât o ascundere a realităţilor crunte. De fapt, prin preşedintele României, încercăm să mascăm un fapt real şi neplăcut pentru domnia sa, cla 3 ani de mandat românii trăiesc tot mai rău”, a spus Nechifor.

El este convins că oamenii din anturajul şefului statului român urmăresc prin aducerea unui subiect pe tema conflictului etnic să mascheze „foametea şi sărăcia care stăpâneşte România”. Vicepreşedintele TSD naţional, Cătălin Nechifor, s-a folosit de prilejul oferit de invitaţia făcută preşedintelui Băsescu de a-l informa că „există judeţe unde se trăieşte mult mai greu decât în Harghita şi Covasna”.

0 comentarii: